Dragnea: Vrem să generăm o discuţie serioasă cu ANI, privind incompatibilitatea unor primari

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că, săptămâna viitoare, vrea să aibă o "discuţie serioasă cu ANI", întrucât regimul incompatibilităţii unor primari "ar trebui să fie mult mai bine lămurit".

Dragnea: Vrem să generăm o discuţie serioasă cu ANI, privind incompatibilitatea unor primari (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă s-a discutat în partid despre faptul că mai mulţi membri ai PSD sunt "hăituiţi" de DNA şi ANI şi dacă s-au stabilit acţiuni de apărare a acestora, Dragnea a răspuns că "nu există acţiuni de apărare de genul acesta".

"Nu putem să discutăm despre acţiuni de apărare. Nu există acţiuni de apărare de genul acesta. Nu putem discuta despre problemele pe care le are un coleg de-al nostru, pentru că nu ştim ce este în dosar. Dorinţa noastră este ca colegii noştri în final să nu păţească nimic, să se dovedească faptul că sunt nevinovaţi şi pentru asta noi îi susţinem moral. Dar sigur că există o preocupare în partid, pentru că începem să ne numărăm câţi mai rămânem în partid până la sfârşitul anului, dar nu e o atitudine în partid de oameni speriaţi", a spus Dragnea.

În ceea ce priveşte discuţiile generate de incompatibilitatea unor primari, nu doar ai PSD, Dragnea a spus că "este o dezbatere destul de serioasă" dacă în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt reunite autorităţile locale pentru apă-canal şi pentru deşeuri.

"Există şi o adresă care a fost făcută publică de la Comisia Europeană pe care am înţeles că au reformulat-o. Oricum n-am mai înţeles nimic în care pe bună dreptate spunea ceea ce spunem şi noi, este greu de înţeles pentru cineva că poate exista conflict de interese între public şi public, între o autoritate locală şi o asociaţie a autorităţilor locale", a mai spus vicepremierul.

El a anunţat că, săptămâna viitoare, vrea să aibă "o discuţie foarte serioasă cu ANI", pentru că "regimul incompatibilităţii ar trebui să fie mult mai bine lămurit".

"Am înţeles că ANI a transmis un punct de vedere în care spune că cei care sunt membri în aceste Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare, n-ar fi incompatibili, alţii au altă părere, în instanţe se întâmplă alte lucruri şi ceea ce s-a convenit astăzi este să generăm o discuţie serioasă cu ANI, săptămâna viitoare, ca să nu se transforme într-un fenomen", a adăugat el.

Dragnea a mai spus că "majoritatea zdrobitoare" a aleşilor locali care au fost în aceste Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare "au făcut-o cu bună credinţă".

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Şi preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, urmărit penal pentru abuz în serviciu, este cercetat sub control judiciar, ceea ce înseamnă, printre altele, că nu poate părăsi ţara.

La rândul său, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmărit penal sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

4 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

5 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

recomandări

Te ia DNA: Victor Ponta

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un videoclip care îți încălzește inima