Kovesi sesizează CSM privind afirmaţiile lui Mazăre legate de DNA

Kovesi sesizează CSM privind afirmaţiile lui Mazăre legate de DNA

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a sesizat, marţi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la afirmaţiile lui Radu Mazăre despre DNA, considerând că acestea sunt "denigratoare" şi "aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor".

Laura Codruta Kovesi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, a sesizat la data de 15 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin.1 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de CSM.

CSM mai precizează că, în situaţii similare, a concluzionat că afirmaţiile emise în spaţiul public de persoane cercetate sau de persoane publice prin care se acreditează ideea că dosarele penale sunt instrumentate la comanda unor persoane cu putere de decizie din mediul politic afectează imaginea sistemului judiciar.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre , a făcut declaraţiile reclamate în contextul cercetării sale de către DNA pentru luare de mită. Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, spre a-l ajuta pe acesta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă".

Mazăre a acuzat, astfel, "presiunile politice pe care le face DNA în toată ţara şi în mod special în Constanţa", care ar fi "făcute la ordin".

Edilul a mai a declarat că este interceptat "de când este Băsescu pe scaun".

Pe de altă parte, Radu Mazăre a arătat că, în opinia lui, "este inadmisibil" ca procurorul care a cerut arestarea lui în dosarul de luare de mită să fie acelaşi cu cel care a făcut acelaşi demers în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu , propunerile respective fiind respinse de instanţă. În acest context, el a spus că va propune, "la partid", ca procurorilor să le fie evaluată activitatea la final de an, inclusiv din punct de vedere al numărului propunerilor de arestare admise din totalul celor solicitate.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…