Maramureș: Cinci feline de la Zoo Baia Mare, transferate cu avionul în Africa de Sud

Maramureș: Cinci feline de la Zoo Baia Mare, transferate cu avionul în Africa de Sud

Leii Grădinii Zoologice din municipiul Baia Mare - Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon Big și Marin au fost anesteziați după care a urmat o procedură medicală, au fost încărcați în cuști speciale, îmbarcați în camionete și transportați, miercuri, la aeroportul Frankfurt din Germania de unde, în cursul zilei de joi, vor ajunge în Africa de Sud cu un zbor cargo.

Cele cinci feline au fost pregătite pentru obositoarea călătorie de o echipă a fundației Vier Pfoten din București, ajutați de fostul îngrijitor și director al Grădinii Zoologice Baia Mare, dr. Adin Miclăuș, care regreta faptul că după desființarea grădinii, leii nu și-au mai găsit un loc în țară, deși au fost numeroase încercări de a-i preda unei grădini zoologice.

"E un moment trist pentru mine, dar în același timp mă bucur pentru că vor ajunge să trăiască într-un habitat mult mai mare, practic revin în mediul lor de origine, deși o parte dintre ei s-au născut în captivitate (...), posibilitățile de realocare a leilor au început în urmă cu doi ani, când s-a închis grădina zoologică, apoi am construit la marginea orașului un centru de reabilitare și îngrijiri, am început demersurile pentru transferul lor într-o unitate autorizată. Pe unul dintre aceștia am reușit să-l predăm la zoo Hunedoara, iar colegii de la Vier Pfoten ne-au ajutat cu relocarea acestor în mediul lor natural. Chiar mă bucur pentru ei (...), i-am îngrijit 13 ani și sunt bucuros că pleacă, iar prin demersul nostru se găsește o finalitate prin reașezarea lor în habitatul lor natural", a spus dr. Adin Miclăuș.

Potrivit unuia dintre reprezentanții fundației implicate în transferul felinelor din Baia Mare, spațiul în care vor ajunge să trăiască în Africa de Sud se întinde pe zeci de hectare și au hrana asigurată.

"Noi, în Africa de Sud avem o rezervație LIOSNROCK, un spațiu de sute de hectare, în care există țarcuri pentru lei. Nu sunt reintegrați în sălbăticie deoarece un animal sălbatic care stă atât de multă vreme în captivitate nu se mai poate integra 100%, să își reia comportamentul natural. Dacă ar fi să-i lăsăm liberi, procesul de reeadaptare ar fi unul foarte îndelungat și atunci avem acest loc minunat în cadrul rezervației în care leii sunt monitorizați, hrăniți, dar stau liberi pe zeci de hectare", a spus Viorica Tulpan, coordonator programe naționale al Fundației Vier Pfoten.

Venerabilii Petrică, Lavinia și Lidia s-au născut în captivitate, ca sute de alți semeni de-ai lor destinați să distreze publicul nesățios de la circ. Urmau să devină vedete ale circului Globus din Capitală, dar dresajul — care presupune corecții fizice și privare de hrană — nu le-a plăcut deloc tinerilor lei. Într-un moment de legitimă revoltă, Petrică și-a atacat dresoarea. Indezirabilul leu, alături de Lavinia si Lidia, a fost trasferat la Baia Mare în 2002, pentru a schimba penitența circului cu închisoarea de ciment de la zoo. Ani la rândul, mii de plătitori de bilet le-au admirat trupurile zvelte și blana pufoasă, uitând să-și pună fireasca întrebare ce caută un leu după gratii în loc să alerge în natură, arată un comunicat al fundației, remis, AGERPRES.

De-a lungul anilor petrecuți în celula strâmtă de la zoo, singura consolare a lui Petrică a fost viața alături de Lavinia. În 2003 au venit pe lume puii lor, Tarhon Big și Marin.

Pe 14 octombrie, întreaga familie va pleca în Africa de Sud, la sanctuarul pentru feline mari LIOSNROCK, cu un transport organizat de Vier Pfoten. În câteva zile, cele 5 feline vor afla pentru prima oară cum e să pășești pe pământ, cum miroase iarba după ploaie și ce culoare are cerul african. Ca și până acum, ei vor împărți același spațiu, însă într-un țarc imens, în mijlocul naturii sălbatice, unde vor putea alerga după pofta inimii.

În grădinile zoo din România trăiesc în prezent 175 de feline mari, potrivit datelor oficiale. Cei mai mulți sunt lei (82), tigri (57) și jaguari (17), restul fiind lincși (12), leoparzi (4) și pume (3). 24 dintre aceste animale trăiesc în prezent în grădini zoo care și-au pierdut autorizația, precum cele din Craiova, Râmnicu Vâlcea, Turda sau Galați. În multe dintre aceste grădini, animalele sunt ținute în condiții mizere, în țarcuri foarte mici, fără un tratament medical de specialitate sau hrană adecvată. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență