Ofițerii ISU s-au oferit să îi ajute pe patronii de la Colectiv cu întocmirea dosarului PSI (referat DNA)

Ofițerii ISU s-au oferit să îi ajute pe patronii de la Colectiv cu întocmirea dosarului PSI (referat DNA)

Căpitanii George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer marți arestarea preventivă a celor doi ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București. Modul în care au acționat cei doi ofițeri a reieșit din declarațiile martorilor audiați de procurorii militari ai DNA.

"Testimonial s-a stabilit că cei doi ofițeri îmbrăcați în ținută civilă, după ce s-au prezentat, declinându-și identitatea și menționând instituția din care făceau parte, și anume 'de la pompieri', și după ce au vizitat spațiul în care funcționa SC Colectiv Club SRL București, i-au întrebat pe administratorii societății prezenți (...) dacă au dosarul de 'PSI'. Ofițerilor li s-a spus că nu există un asemenea document și că SC Colectiv Club SRL București abia a fost înființată, urmând a fi obținută autorizația de funcționare. Inculpații (...) s-au oferit să-i ajute pe administratorii firmei respective să le întocmească dosarul 'PSI', solicitând în acest sens o copie după certificatul de înmatriculare al noii societății înființate și dând totodată asigurarea că au calificarea necesară, propunerea făcută în condițiile date fiind acceptată", se arată în referat.

Mai mult, întrebați de unul dintre patroni dacă se poate întâmpla ceva în cazul unui control, cei doi ofițeri ar fi răspuns: "Nu are cine să vină în control, că noi suntem de la pompieri".

Din declarațiile martorilor a mai reieșit că cei doi angajați ai ISU București au revenit în club după câteva zile, înmânându-le administratorilor societății mai multe înscrisuri intitulate "dispoziții privind apărarea împotriva incendiilor", ale căror spații libere au fost completate de Antonina Radu, apoi au fost semnate de unul dintre patroni. Acesta a primit și mai multe fișe individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență.

"Din declarația unui angajat al SC Colectiv Club București se desprinde faptul că cei doi ofițeri nu doar au adus înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus, ci s-au implicat efectiv pentru a fi semnate de către angajații societății, prezenți în club la acel moment, indicând rubricile unde aceștia trebuiau să semneze. În plus, inculpatul căpitan Matei George a explicat sumar diferența dintre un extinctor cu pulbere și unul cu spumă și a dat indicații să acopere cablurile electrice cu substanță ignifugă", se mai menționează în referat.

Tot din declarațiile martorilor audiați s-a stabilit că cei doi ofițeri au revenit în spațiul unde funcționa clubul Colectiv, purtând de fiecare dată discuții cu administratorii societății și luând act de activitatea desfășurată în local, ceea ce înseamnă, potrivit procurorilor, că erau "în deplină cunoștință de cauză cu privire la lipsa avizului/autorizației pentru securitate la incendiu".

Din declarația luată unui fost superior al celor doi ofițeri a rezultat că George Matei și Antonina Radu au efectuat controale pe platforma fostei fabrici Pionierul, dar nu au raportat nimic despre vreo verificare făcută la clubul Colectiv.

"Eu nu cunosc dacă Matei George și Radu Antonina au efectuat control la SC Colectiv Club SRL, întrucât aceștia nu mi-au raportat. Cei doi ofițeri mi-au raportat că au efectuat patru controale pe platforma SC Pionierul SA (...), dintre care unul la proprietarul spațiului și alte trei controale la trei operatori economici care dețineau spații închiriate în această incintă, alții decât SC Colectiv Club SRL", se arată în declarație.

Același ofițer a afirmat că cei doi subordonați ar fi trebuit să verifice dacă societatea care administra clubul Colectiv deținea autorizație pentru securitate la incendiu, dar și modul de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, având în vedere tipul de activitate desfășurat acolo și suprafața localului.

"De asemenea, ofițerii ar fi trebuit să întocmească un proces verbal de control în care să consemneze cele constatate, inclusiv lipsa autorizației pentru securitate la incendiu, și să sancționeze contravențional societatea pentru lipsa acestei autorizații, dar și să consemneze în registrul de control prezența și efectuarea controlului. Totodată, ar fi trebuit să-mi raporteze despre existența acestei societăți, aspectele constatate și măsurile dispuse și, în acest caz, să luăm în evidență, ca și obiectiv, societatea în cauză", a mai declarat reprezentantul ISU.

George Matei și Antonina Radu, ofițeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU București, au fost reținuți luni de procurorii militari ai DNA în cazul incendiului din clubul Colectiv. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Cei doi sunt prezentați marți Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...