PERCHEZIŢII DIICOT la persoane care au OBLIGAT fete dintr-un centru de asistenţă socială să se prostitueze

Procurorii DIICOT fac 12 percheziţi, joi, în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, la membrii unei grupări care ar fi ar fi obligat minore dintr-un centru de asistenţă socială din Târgovişte să se prostitueze. Anchetatorii au fost sesizaţi de o femeie care era supraveghetor în centru.

Procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT efectuează, joi, 12 percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, precum și în municipiul București, într-un dosar care vizează săvârșirea de către mai multe persoane a infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor.

Persoanele vizate sunt suspectate că, începând cu anul 2014, au recrutat, transportat și adăpostit mai multe minore instituționalizate într-un centru de minori din municipiul Târgoviște, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, pentru a obține foloase materiale, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

"De asemenea, s-a stabilit ca o angajată din cadrul DGASPC Dâmbovița — Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț, în calitate de supraveghetor, i-a ajutat cu intenție pe suspecți să exploateze sexual doua minore", se precizează în comunicat.

În urma descinderilor, la sediul Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT vor fi conduse pentru audieri 60 de persoane.

La perchezițiile efectuate în dosarul instrumentat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești au mai participat ofițeri ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Râmnicu Vâlcea, Târgoviște și Ploiești, precum și jandarmi din județele Argeș și Dâmbovița.

"Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române", se mai arată în comunicatul DIICOT. 


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

4 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3