PNL București a anunțat inițierea procedurilor de demitere a primarului interimar al Capitalei

PNL București a anunțat inițierea procedurilor de demitere a primarului interimar al Capitalei

PNL București a decis să demareze procesul de demitere a primarului general interimar Ștefănel Dan Marin, iar consilierii generali ai PNL vor iniția în cadrul ședinței de marți a CGMB un proiect de hotărâre privind schimbarea primarului interimar, a anunțat vicepreședintele PNL București, Marius Vintilă.

"Primarul UNPR trebuie să plece imediat pentru că nu este capabil să administreze problemele grave ale Bucureștiului. Orice zi pe care o mai petrece în fruntea orașului înseamnă o întârziere în soluționarea problemelor existente", a declarat marți Marius Vintilă într-o conferință organizată la sediul PNL București.

El a susținut că Ștefănel Dan Marin a refuzat să aplice măsurile pe care și le-a asumat prin Acordul pentru Bucureșteni și refuză să ia măsuri concrete și urgente ce se impun pentru rezolvarea problemelor Bucureștiului.

Printre problemele enumerate de liderul PNL București se numără întârzierea nejustificată a adoptării bugetului RADET fapt ce crește riscul ca în această iarnă regia să nu poată asigura furnizarea apei calde și căldurii bucureștenilor.

O altă problemă semnalată de PNL București este cea privind refuzarea de către Ștefănel Dan Marin a publicării contractelor de achiziții publice precum și nepunerea în aplicare a punctului din Acordul pentru Bucureșteni privind auditul la nivelul primăriei.

"Ștefănel Dan Marin nu a propus și nu a luat nicio măsură concretă privind RATB. El refuză în continuare să reglementeze regimul gratuităților transportului public. Din acest motiv, RATB înregistrează zilnic penalități de 1,2 milioane de lei către ANAF deoarece municipalitatea nu plătește către regie contravaloarea gratuităților oferite diverselor categorii de beneficiari în baza unui contract", a mai arătat vicepreședintele PNL.

PNL București a propus prin Acordul pentru Bucureșteni o serie de măsuri privind transparentizarea actului administrativ și a funcționării Primăriei Capitalei însă susține că o bună parte dintre măsurile propuse au rămas fără ecou și dă exemplu schimbarea componenței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria