Prahova/Grupare de trafic de droguri destructurată la Ploieşti. Liderul grupării a încercat să-l împuşte pe un dealer

Prahova/Grupare de trafic de droguri destructurată la Ploieşti. Liderul grupării a încercat să-l împuşte pe un dealer

Poliţiştii au desfăşurat cercetări încă din luna martie privind grupării implicată în trafic de droguri de risc, care acţiona cu preponderenţă în Ploieşti.

Liderul grupării, din Ploieşti, un bărbat în vârstă de 30 de ani, ar fi comercializat cannabis către mai mulţi consumatori din Ploieşti, în activitatea de distribuţie fiind sprijinit de un ploieştean în vârstă de 32 de ani.

Pe 8 iulie, a avut loc un conflict între cei doi bărbaţi şi rudele unor consumatori de droguri, în zona de nord a Ploieştiului în care bărbatul de 30 de ani a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol deţinut ilegal, după care a fugit de la locul incidentului.

A doua zi, liderul grupării şi alte 15 persoane au fost conduse la Parchet pentru audieri. Cei doi bărbaţi implicaţi în conflictul armat au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca joi aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de 12 consumatori a fost începută urmărirea penală.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii BCCO Ploieşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT pentru trafic de droguri de risc, deţinere de droguri pentru consum, tentativă la omor calificat, deţinerea unei arme letale, fără drept şi uz de armă fără drept.

adevarul.ro

Flagrant cu două kilograme de canabis în Prahova


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu