Preoţii români care au murit pentru noi şi Dumnezeu. Destinele duhovnicilor torturaţi şi ucişi în temniţele comuniste

Preoţii români care au murit pentru noi şi Dumnezeu. Destinele duhovnicilor torturaţi şi ucişi în temniţele comuniste

Preotul Gheorghe Dragomirescu a fost omorât în bătaie, în arestul Securităţii

Preotul Gheorghe Dragomirescu, paroh în localitatea Lopătari, judeţul Buzău, a murit anchetat şi bătut de Securitate, la nouă zile de la data arestării. Era acuzat că aprovizionează legionarii fugiţi în munţi şi că ascultă posturi de radio care contestau regimul comunist.

Născut în 1915, într-o familie de ţărani săraci din Blăjani, judeţul Buzău, Gheorghe Dragomirescu a urmat Seminarul „Chesarie Episcopul“ din Buzău, apoi, din salariul de cântăreţ la biserica din satul natal, cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

La 12 noiembrie 1940, a fost hirotonit preot, după care a primit parohie în comuna Mărăcineni. A ajuns apoi la mănăstirea Barbu iar după o scurtă perioadă petrecută aici, la 4 februarie 1946, s-a transferat la parohia Lopătari.

Preoţii ucişi de comunişti pentru că nu s-au lepădat de religie

Ilie Borz s-a născut într-o familie de ţărani din satul sălăjean Marin. Primele şapte clase le-a urmat la şcoala din comuna Marin după care şi-a continuat studiile liceale între 1932-1935 la liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş. A fost un elev eminent terminând în fiecare an "cu laude" şi având din partea Episcopiei de Oradea bursă de merit. Şi-a continuat studiile la Institutul Teologic Oradea unde a fost susţinut cu o bursă de P.S. Valeriu Traian Frenţiu.

Episcopul timişorean Augustin Pacha, victima unuia dintre cele mai sinistre procese politice din istoria României

Episcopul Pacha, atunci în vârstă de 80 de ani, a fost condamnat la 18 ani de carceră, zece ani pierderea drepturilor cetăţeneşti, precum şi obligat la plata unor amenzi considerabile. Pe tot timpul desfăşurării procesului, ca dealtfel şi după aceea, nu s-a luat în considerare nici o clipă, vârsta înaintată a episcopului de Timişoara. La acea dată, episcopul Augustin Pacha avea deja înaintata vârstă de 81 de ani. Ar fi urmat să poată fi eliberat la vârsta de 100 de ani.

Preoţi prinşi în lanţurile regimului comunist pentru că nu s-au lepădat de credinţă

Preotul Nicolae Bordaşiu frecventează Mănăstirea Antim din Bucureşti, acolo unde a luat fiinţă mişcarea „Rugul Aprins”., mişcare ce a intrat în vizorul Securităţii.

Zeci de preoţi din Vrancea au suferit în închisorile comuniste pentru „păcatul” de a apăra credinţa

În Vrancea, zeci de slujitori ai credinţei au suferit de pe urma prigoanei şi au fost întemniţaţi în puşcării pentru că au îndrăznit să ducă mai departe credinţa.

Janos Scheffler, episcopul Diecezei de Satu Mare, al doilea preot român beatificat ca martir al comunismului

În perioada dictaturii comuniste, preoţii şi credincioşii din Dieceza de Satu Mare au fost persecutaţi continuu pentru credinţa lor şi pentru fidelitatea faţă de Sfântul Scaun, un mare număr dintre aceştia fiind martiri şi mărturisitori ai bisericii.

Cum a fost pedepsit în Bistriţa-Năsăud de către comunişti refuzul de abandonare a credinţei

Părintele greco-catolic Lazăr Sângeorzan, protopop al Rodnei Vechi, a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că a refuzat să-şi părăsească credinţa. Acesta a fost eliberat în anul 1964. Preotul a desfăşurat sub regimul comunist o activitate pastorală clandestină, menţinând legătura prin corespondenţă cu episcopal cardinal Iuliu Hossu.

Aceeaşi soartă a avut-o preotul greco-catolic Teodor Cernucan din Bistriţa. Acesta a slujit în satul natal Zalha din judeţul Someş pe atunci din 1937 până la arestarea sa din 1948.

Preotul Florea Mureşanu, prietenul lui Lucian Blaga, condamnat pentru spionaj la 25 de ani de închisoare

„Cărturar de seamă, patriot desăvârşit, intelectual de primă mână, scriitor original şi mai presus de toate, preot adevărat…, prieten cu Blaga, iubitor de viaţă duhovnicească şi pregătit să îmbrace haina călugărească, preotul Florea Mureşanu este unul din miile de martiri pe care i-a dat Biserica Ortodoxă”, spunea despre Florea Mureşanu, Arhiepiscopul Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului.

Poveştile preoţilor ortodocşi olteni prinşi în menghina sistemului comunist

Teroarea ce s-a abătut asupra preoţilor ortodocşi din judeţul Olt în perioada comunistă nu a fost nici mai presus, nici mai prejos de cea din alte judeţe, unde Securitatea şi celelalte instituţii ale statului de dinainte de 1989 împărăţeau întreaga ţară. Rând pe rând, oameni care au ales să susţină adevărul şi să nu cedeze şantajului “ghilotinei” comuniste au fost arestaţi, maltrataţi, supuşi unor procese măsluite şi condamnaţi.

Mulţi preoţi din Mehedinţi au fost şantajaţi, bătuţi şi uneori chiar ucişi de comunişti

Parcurgând listele cu numele celor aproape 2000 de preoţi sau slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care au trecut prin închisorile comuniste, în anii 1945 – 1964, se remarcă prezenţa unui număr mare de slujitori ai Sfântului Altar din cele cinci judeţe ale Olteniei: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea.

Ilarion Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit comunismului

Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum.

Viaţa şi calvarul preotului Ioan Suciu, Episcopul Tinerilor. A murit fără judecată în închisorile comuniste

Episcopul Ioan Suciu s-a născut la Blaj în data de 4 decembrie 1907, părinţii săi fiind preotul Vasile Suciu şi Maria. Ioan Suciu era al patrulea, în ordine cronologică, dintre cei 5 băieţi şi 4 fete ale familiei părintelui Vasile Suciu. A făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuş, din cauza primului război mondial. Încă din liceu, a fost prieten bun cu colegul său de clasă Tit Liviu Chinezu, care a devenit şi el, mai târziu, episcop. Prietenia lor a durat până la sfârşitul vieţii.

Cel mai iubit preot al vasluienilor. Părintele Burduja, un sfânt al închisorilor comuniste

Născut pe 6 aprilie 1911, părintele Burduja a fost martorul tuturor evenimentelor istorice din secolul trecut, şi ]n ciuda tuturor încercărilor grele, a rămas cu spiritul viu. În anul 1949, pe cand avea 39 de ani, părintele Constantin Burduja a fost arestat şi condamnat la ani grei de inchisoare, fiind acuzat că este conducătorul legionarilor din zonă. Pâna în anul 1964, când a avut loc eliberarea deţinutilor de drept politic, părintele Burduja a cunoscut ororile din temniţele comuniste din Bucureşsti, Jilava, Aiud şi Canal.

Ilie Cleopa şi Iustin Pârvu, duhovnicii Moldovei care au înfruntat Securitatea şi nu s-au lepădat de credinţă

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori pe care i-a avut Mănăstirea Sihăstria şi Moldova s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, din judeţul Botoşani, fiind botezat Constantin. Era al cincilea din cei zece copii pe care i-a avut familia Alexandru şi Ana Ilie.

În Banat preoţii au refuzat cu înverşunare colaborarea cu Siguranţa ori Securitatea comunistă

Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului este socotit un erou al luptei anticomuniste, fapt ce i-a şi adus sfârşitul. Nici urmaşul său, Vasile Lăzărescu nu a fost un colaborator preferat al comuniştilor, iar viitorul mitropolit Nicolae Corneanu şi-a început activitatea ca urmărit de comunişti deşi, până la urmă, s-a dovedit că a şi colaborat cu fosta Securitate.

Părinţele Ion Coliţă din localitatea Cetate, torturat de Securitate pentru o aşa-zisă activitate legionară

Preotul Ion Coliţă a fost anchetat asupra implicării sale în Mişcarea Legionară. Părintele a fost supus unor chinuri groaznice în anul 1952: bătăi la tălpi cu funia udă, a fost ars cu fierul roşu, atârnat cu capul în jos, iar dinţii i-au fost scoşi cu cleşte de cuie. În momentul în care a fost întrebat din ce cuib face parte sau dacă a organizat coruri cu cântece legionare cu elevii de la şcoală nu a scos nici măcar un cuvânt.

La acest material au participat Iulian Bunilă, Alina Pop, Borcea Ştefan, Cristina Cîcău, Bianca Sara, Remus Florescu, Mugurel Manea, Corina Macavei, Untaru Claudia, Dorin Timonea, Simona Voicu, Florin Jbanca, Claudia Bonchiş, Cristian Franţ, Andreea Mitrache.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale