Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost reţinut

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost reţinut

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi, joi seară, după aproximativ cinci ore de audieri, în dosarul de corupţie în care au fost reţinute şi Carmen Irimescu şi Teodora Jinga, angajate ca şef serviciu în cadrul CJ Iaşi. Cristian Adomniţei a fost reţinut de procurorii anticorupţie după aproximativ cinci ore de audieri, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Adomniţei a ajuns la sediul DNA - Serviciul Teritorial Iaşi în jurul orei 15.00, el declarând presei, prin intermediul unui sms, că a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurilor şi că are sentimentul că este "singurul din sat care nu ştie ce se întâmplă în jurul său".

"Am fost chemat la audieri. (...) Am sentimentul acela că sunt singurul din sat care nu ştie şi nu înţelege ce se întâmplă în jurul său", spunea Adomniţei.
Alături de preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, au fost duse la audieri şefa Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ Iaşi, Teodora Jinga, şi şefa Serviciului Proiecte şi Parteneriate, Carmen Irimescu.

Ulterior, cele două angajate ale CJ Iaşi au fost reţinute pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

De asemenea, a fost reţinută şi Letiţia Popa, care este administratorul firmei "Laser Co" SRL.

În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

La momentul desfăşurării percheziţiilor, Cristian Adomniţei nu se afla în ţară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor.

Potrivit unor surse judiciare, în cazul percheziţiilor făcute la mijlocul lui aprilie, sunt în atenţia procurorilor anticorupţie preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.

Faptele cercetate de către procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura "cerere de ofertă", societăţii Laser Co SRL Iaşi.

Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.

Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul-verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei.

Preşedintele CJ Iaşi ar fi fost însă nemulţumit de constatările auditului intern şi ar fi ameninţat că "va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă", au arătat sursele citate.

Percheziţiile de la sediul Consiliului Judeţean Iaşi, din 15 aprilie, s-au încheiat după aproximativ opt ore, procurorii DNA ridicând mai multe documente.

Acţionarii firmei Laser Co SRL sunt Elena şi Gabriel Popa, finii primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD).

Cristian Adomniţei, în vârstă de 40 de ani, care este preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi din noiembrie 2012, a declarat, la câteva zile după percheziţiile de la mijlocul lunii aprilie, că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii privind salariile funcţionarilor instituţiei.

Întrebat de ce procurorii DNA Iaşi au ridicat în timpul percheziţiilor de săptămâna trecută, de la Consiliul Judeţean, mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul său, Cristian Adomniţei a afirmat că ”nici nu a pus aceste întrebări”, dar că speră ca bazele de date ale CJ Iaşi stocate în calculatoare să ajungă cât mai repede înapoi. El mai preciza că aşteaptă ”cu mare interes ca investigaţia DNA să aibă un rezultat”, pentru a vedea ”cine a avut dreptate şi cine a greşit”.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...