Președinție: România, interesată de un birou regional al Băncii Mondiale la București

Președinție: România, interesată de un birou regional al Băncii Mondiale la București

România este interesată și dispusă să sprijine ideea înființării la București a unui birou regional al Băncii Mondiale, pentru politici și guvernanță în sfera sectorului public, a anunțat Administrația Prezidențială joi, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre președintele Klaus Iohannis și directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale Frank Heemskerk.

Conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întâlnirii dintre cei doi s-au purtat discuții referitoare la parteneriatul actual și viitor dintre România și Grupul Băncii Mondiale. Au fost abordate și subiecte privind consolidarea colaborării, în special în domeniul politicilor economice și guvernanței corporatiste, precum și utilizarea expertizei Băncii Mondiale în vederea implementării reformelor structurale și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

"Pentru Grupul Băncii Mondiale, România continuă să fie unul dintre cei mai importanți parteneri din regiunea Europei Centrale și de Est", arată Administrația Prezidențială.

AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 BREAKING Ce e mai greu încă n-a fost anunțat! / Ce pregătește Bolojan

5 ALERTĂ Acestea sunt, pe surse, birurile ce urmează să fie puse, pe toți