Previziuni SUMBRE. Economia poate ajunge de la "100 km/oră" în PANA PROSTULUI

Previziuni SUMBRE. Economia poate ajunge de la "100 km/oră" în PANA PROSTULUI

Motivele principale de pesimism sunt legate de STOPAREA investițiilor publice și de reducerea drastică a investițiilor private (străine sau autohtone), ceea ce se traduce în lipsă de combustibil pentru motoarele economiei.

Alte măsuri cu efect negativ în viitorul apropiat sunt legate de efectul taxelor suplimentare introduse în acest an și, mai ales, de SCĂDEREA EXPORTURILOR, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă zona euro, în special piețele din Germania, Italia și Franța.

"Cel mai rău lucru care s-a întâmplat este că investițiile au scăzut, nu doar în sectorul public, ci și în sectorul privat. Documentele oficiale ale Guvernului arată că nu s-a mai investit, pentru că nu mai există încredere în economie", a declarat analistul economic Florin Cîțu pentru Realitatea TV.

Potrivit acestuia, perspectivele României pe termen lung sunt "distruse" de lipsa investițiilor în economie. Pe termen scurt, mai pot exista surprize plăcute, să crești un trimestru sau două, după care să ai un recul, însă lipsa de investiții în mijloacele fixe va avea un impact major asupra economiei pe termen mediu și lung.

"Stăm mai rău decât în anul 2008, pentru că s-a ajuns ca investițiile să aibă, pentru prima dată în ultimii ani, o contribuție negativă în PIB, deci au 'mâncat' din creșterea economică", mai spune economistul român.

Și economistul Lucian Isar spune că avem de-a face cu o creștere recesională, adică cu o creștere anuală mică care nu poate să producă locuri de muncă noi și nici bunăstare.

"Există un concept care se numeste 'mecanismul de transmisie al puricilor economici', care spune că ceea ce faci în acest moment nu influențează economia în acest moment, ci peste un număr de luni. Recesiunea de acum este rezultatul politicilor economice greșite luate în 2013. Toate măsurile luate în ultima perioadă au fost fie majorări de taxe, fie măsuri de tactică electorală, cu impact asupra unui număr restrâns de electori", a explicat Lucian Isar.

SEMNAL DE ALARMĂ: Investiţiile în economie în 2013 şi 2014 s-au PRĂBUŞIT

Investițiile nete realizate în economia națională au scăzut în 2013 și 2014, tendința cea mai pronunțată fiind înregistrată pe segmentul de utilaje (inclusiv mijloace de transport).

Astfel, dacă per total scăderea a fost de aproape 10% atât anul trecut cât și în primul trimestru din acest an, la utilaje ea s-a apropiat de 14% în 2013 și de 11% în primul sfert din 2014, potrivit CursdeGuvernare.ro.

Investitii publice tăiate în 2014

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,6 miliarde lei, respectiv de 1,5% din PIB, faţă de 12,2 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Finanţele sugerează că nu s-au tăiat investiții în 2014, ci în 2013, Compania de Drumuri a plătit arierate importante către furnizori, contabilizate la partea de investiții.

Continuând în aceeaşi manieră, ca în primul semestru, rectificarea mai taie 1,15 miliarde lei de la investiţii, firul de oxigen al economiei.

Dezastru bugetar. S-a tăiat firul de oxigen al economiei

Investiţiile străine directe au scăzut cu 10,3% în prima jumătate a anului 2014 faţă de aceeaşi perioadă din 2013

Investiţiile străine directe au ajuns la 1,19 miliarde euro după primul semestru, în scădere cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, România atrăgând în luna iunie investiţii de 101 milioane euro, al doilea cel mai mic nivel din acest an, după februarie, când s-au plasat la 36 milioane euro.

EXPORTURILE, ÎN PERICOL

Exporturile României au crescut cu 7,6% în primul semestru, situaţie care duce mai departe avansul record de anul trecut, însă riscurile sunt vizibile la orizont.

Există o foarte mare probabilitate ca avântul exporturilor mărfurilor românești să fie tăiat în lunile care urmează, în contextul în care primii cei mai importanți parteneri ai țării noastre au reintrat în recesiune, scrie Money.ro.

Germania se află pe primul loc în topul principalelor țări partenere la export, în perioada ianuarie-martie 2014, potrivit datelor Institutul Național de Statistică (INS), cu o pondere de 19,9% din exporturi.

PIB-ul Germaniei a scăzut cu 0,2% în T2, mai mult decât au anticipat economiştii, în timp ce economia Franţei a stagnat şi a determinat guvernul francez să redefinească ţinta deficitului pentru 2014.

Italia, care a intrat în mod neaşteptat în recesiune, a înregistrat o scădere economica accelerată de 0,2 % faţă de T1 şi de 0,3% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

BOMBĂ: Economia României a intrat OFICIAL în RECESIUNE

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la +0,2% la -0,2%, informează şi Mediafax.

România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evoluţii negative au mai fost Germania, Italia şi Cipru.

Premierul Victor Ponta a scris pe pagina de Facebook că datele oficiale confirmă vestea bună - România continuă creşterea economică.

"Este ca şi când România mergea cu maşina cu 130 kilometri la oră şi acum merge cu 100 kilometri la oră, dar merge "tot înainte!", spune Ponta, arătând că este mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales ca în regiune sunt şi semne proaste.

"Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci şi am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocaţi de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante!", mai afirmă Ponta.

Guvernul a transmis, după ce INS a anunţat că produsul intrern brut a scăzut faţă de primul trimestru şi creşterea anuală a coborât semnificativ, un comunicat în care compară datele strict cu anul trecut şi arată astfel că România continuă creşterea economică şi menţine prognoza de creştere de 2,5%.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria