Ronnie O'Sullivan și Stuart Bingham s-au recules la Colectiv

Ronnie O'Sullivan și Stuart Bingham s-au recules la Colectiv

Legenda snookerului Ronnie O'Sullivan și actualul deținător al titlului suprem, Stuart Bingham, s-au recules, duminică, timp de mai multe minute, în fața clubului Colectiv în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie.

"Este un moment foarte trist. Am vrut să venim aici să aprindem o lumânare pentru victime. Este o onoare pentru noi. Le transmitem familiilor îndoliate, rudelor, prietenilor un mesaj că acești oameni nu vor fi uitați", a spus Ronnie O'Sullivan, care a aprins o lumânare și a ținut la piept drapelul României.

El a precizat că a aflat despre această tragedie de la un prieten din România și că a dorit să vină la Colectiv pentru a le arăta respectul său celor care au avut de suferit.

"Ne rugăm pentru victime, pentru familiile lor. Am și eu o familie și mă întreb cum ar fi fost dacă cineva din familia mea s-ar fi aflat acolo. Mă gândesc și la cei care au supraviețuit, la cum se simt. Nu știu cum poți trăi când pierzi pe cineva drag. Există speranță, există Dumnezeu", a adăugat O'Sullivan.

Campionul Stuart Bingham a vorbit despre lucrurile mai importante în viață.

"O zi tragică pentru București, un moment foarte trist. Și ce s-a întâmplat la Paris arată că viața este scurtă, trebuie să trăiești momentul în fiecare zi. Să joci snooker e o mică parte a vieții. Lucruri ca acestea sunt mai importante", a spus Stuart Bingham.

Ronnie O'Sullivan, cvintuplu campion mondial la snooker, și Stuart Bingham, actualul deținător al titlului suprem, susțin meciuri demonstrative la București.

AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Acestea sunt, pe surse, birurile ce urmează să fie puse, pe toți

2 BREAKING Ce e mai greu încă n-a fost anunțat! / Ce pregătește Bolojan

3 Fost procuror DNA / Udrea a făcut pușcărie în locul lui Băsescu

4 Ioana Ene Dogioiu / Băsescu n-a fost reabilitat, s-a corectat o aberație

5 Directorul Transgaz, Ion Sterian, are în cabinet cinci secretare, nouă consilieri, un specialist în PR, plus șapte șoferi la dispoziție