Senat: Propunerea de acordare a titlului de erou național lui Avram Iancu, admisă în forma trimisă la promulgare

Senatorii au adoptat, miercuri, în forma transmisă spre promulgare, propunerea de lege pentru conferirea titlului onorific de 'Martir și Erou al Națiunii Române' lui Avram Iancu, respingând astfel obiecțiile formulate de președintele Klaus Iohannis.

Senatorii au respins prin vot raportul întocmit de Comisia pentru cultură prin care se propunea plenului admiterea cererii de reexaminare și respingerea legii și au admis, cu 45 de voturi 'pentru', opt voturi 'împotrivă' și 11 abțineri, propunerea legislativă în forma adoptată de Camera Deputaților în data de 25 februarie.

Potrivit formei transmise spre promulgare, propunerea de lege, inițiată de Crin Antonescu și Teodor Atanasiu, stipulează printr-un articol unic faptul că "pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824 — 1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, se conferă fostului conducător al revoluției române din 1848 — 1849 din Transilvania titlul de 'Erou al Națiunii Române'".

În cererea de reexaminare a propunerii legislative, președintele Klaus Iohannis a evocat incidența dispozițiilor art. 94, lit.a) coroborate cu cele ale art. 100 din Constituție, care "stipulează prerogativa exclusivă a președintelui de a conferi titluri de onoare, prin decret contrasemnat de către primul-ministru, și nu Parlamentului, prin lege".

"Considerăm că recunoștința și respectul pe care le impune o personalitate de amplitudinea celei a lui Avram Iancu nu pot fi convertite juridic și cu atât mai puțin politic în argumente de natură să impună și să justifice instituirea unui regim juridic 'intuitu personae', consacrat prin lege întrucât, într-o asemenea situație, legea și-ar pierde rațiunea, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc", se arăta în cererea de reexaminare, formulată de președinte în data de 18 martie.

În timpul dezbaterilor din plenul Senatului, senatorul liberal Mariana Câmpeanu a subliniat faptul că, în opinia sa, Parlamentul are dreptul să declare prin lege eroi naționali, precizând totodată că, în prezent, "nu se face nimic pentru cinstirea acestora".

"Trăiesc o mare dezamăgire astăzi ca să văd că, atunci când apare o problemă, Senatul e aproape de fiecare dată primul care cedează. Mi se pare că nu e în atribuțiile noastre să ne cedăm din prerogative. Eu nu cred că Parlamentul nu are dreptul să declare un erou al națiunii, erou național. Orice argument ați aduce, nu cred că Parlamentul nu are acest drept. (...) De fiecare dată când au apărut propuneri legislative, fie să ne onorăm portul național, fie să cinstim o personalitate, de fiecare dată se aduce argument ca să nu creăm un precedent, că or să vină și alte regiuni, or să vină și oltenii, or să vină și moldovenii, or să propună și alți eroi naționali. Și care este problema că o să avem mai mulți eroi naționali? E bine că nu avem niciunul?", a afirmat Mariana Câmpeanu în luarea sa de cuvânt.

Pe de altă parte însă, liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a susținut că pe Avram Iancu "nu poate nimeni să îl șteargă din conștiința neamului", acesta fiind "și fără prevederile astea" un erou național.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a dezbătut-o în calitate de primă Cameră sesizată. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul lui Sebastian Lăzăroiu pentru cei care cer dezbatere cu Dăncilă: Rușine!

2 Hopa, lui Caramitru i-a revenit mintea la cap! Credem că a scris cea mai bună analiză făcută până acum

3 Excepțional text scris de Marian Godină despre „dezbaterea” cu Dăncilă! Cei care strigă isteric „vrem confrunt…

4 Refuzata, cu ceas de 20 de mii de euro! Spune drept, nebunatico, ai pus și tu botul la borcanul cu miere?

5 CEx cu scandal la PSD! Se țipă de se aude din curte / Dăncilă către Manda: Să spuneți că nu puteți câștiga alege…

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic