ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 19 DECEMBRIE

Doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 de ani, împreună cu tatăl lor, în vârstă de 48 de ani, au murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon. Incidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la un televizor din locuința familiei.

* Autoritățile locale și județene au inaugurat, vineri, noul sediu al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, care a fost modernizat în totalitate, valoarea investiției fiind de peste 1,5 milioane de lei. Conducerea instituției a primit inițial suma de peste 2,2 milioane de lei pentru realizarea lucrării, însă în total au fost cheltuiți puțin peste 1,5 milioane de lei, reușindu-se o economie de aproximativ 700.000 de lei.

* La sfârșitul lunii noiembrie 2014, rata șomajului înregistrat în județul Dolj a fost de 9,045%, corespunzătoare unui număr total de șomeri de 26.316 persoane, în creștere cu 425 de persoane față de luna precedentă, când rata a fost de 8,9%, respectiv 25.891 șomeri.

* Polițiștii gălățeni au confiscat 246 de brazi în urma unor controale pe linia prevenirii și combaterii tăierilor, sustragerilor, comercializării de material lemnos și a pomilor de Crăciun în piețele comerciale din municipiul Galați, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, comisar Cristina Tatulici.

* Fiul deputatului social-democrat de Vaslui Dan Bordeianu a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală gravă a unei tinere în vârstă de 18 ani, pasageră pe bancheta din spate în autoturismul la volanul căruia se tânărul, susțin surse judiciare.

* Papa Francisc i-a adresat vineri o scrisoare de felicitare liderului Bisericii Greco-Catolice Române, cardinalul Lucian, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la hirotonirea întru preoție, Suveranul Pontif manifestându-și gratitudinea pentru "jertfa" depusă în aceste timpuri.

* Cei doi pui de leu care s-au născut la Grădina Zoologică din Târgu Mureș în urmă cu o lună au fost adoptați de o cățelușă, după ce leoaica i-a abandonat, a declarat vineri, Horațiu Gorea, directorul Grădinii Zoologice din Târgu Mureș.

* Primăria Brașov organizează Revelionul 2015 în Piața Sfatului, brașovenilor și turiștilor care doresc să treacă în noul an în aer liber fiindu-le pregătite un concert de muzică populară, muzică ușoară și foc de artificii.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Lista de miniștri a Guvernului Orban. Nume nou la Justiție

2 Ponta a dat în diaree! Tudose l-a dat cu capul de pereți! „Victore, dac-o mai arzi mult la două capete cu PSD-…

3 CTP, la Digi 24 / Dacă Barna şi USR nu votează guvernul Orban înseamnă că fac o alianţă toxică, ad-hoc, cu PSD

4 EXCLUSIV / Dăncilă și Ponta s-au înțeles ca Guvernul Orban să nu treacă! Guvernul PSD rămâne în funcție până dup…

5 Cea mai perversă și malefică dihanie din statul român! Citiți asta!

recomandări

Te ia DNA: Sorin Tilihoi

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai rapidă mașină din lume e aproape gata