ȘTIRILE SERII ÎN JUDEȚE - 26 NOIEMBRIE

ȘTIRILE SERII ÎN JUDEȚE - 26 NOIEMBRIE

Magistrații Curții de Apel Ploiești au dispus, miercuri, suspendarea condiționată a executării pedepsei de trei ani de închisoare aplicată de prima instanță deputatului UDMR de Covasna, Marko Attila, în dosarul privind retrocedarea clădirii Colegiului "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe.

* Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, că la ședința Consiliului Permanent, care este programată joi, la Cluj Napoca, se va face o analiză a realizărilor și nerealizărilor din cadrul coaliției de guvernare, însă o decizie privind o eventuală ieșire de la guvernare ar putea fi luată abia după o dezbatere laborioasă.

* Președintele Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), senatorul Biro Rozalia, a declarat miercuri, la Oradea, că majoritatea covârșitoare din această formațiune susține că UDMR trebuie să rămână la guvernare.

* O adolescentă de 14 ani a decedat miercuri într-un accident petrecut în satul Islaz, comuna vasluiană Zorleni, ea fiind izbită violent de o mașină condusă de un tânăr aflat în stare de ebrietate și care nu avea permis de conducere.

* Un tânăr angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a salvat, în afara orelor de program, un bătrân din orașul Tulcea care putea să moară într-un incendiu provocat cel mai probabil de alimentarea defectuoasă a unei sobe.

* Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român care a participat la o misiune în spațiu, a primit miercuri titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai. Titlul a fost acordat în urma propunerii formulate de reprezentanții Facultății de Știință și Ingineria Mediului.

* Peste 3.000 de clerici și mireni din Galați și Brăila au participat miercuri, la Galați, la o procesiune cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, aduse de la București de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit chestia asta despre soțul Liei Savonea...

2 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

3 Țara în care am ajuns să trăim... / „Un hater tânăr al medicilor din România” / Un doctor care a deranjat „stupul” din România, declarat „persona non-grat…

4 „Lucram într-un restaurant pentru șapte euro pe oră, acum câștig 400”, spune Giulia, escortă și studentă la criminalogie, la Milano

5 VIDEO Priviți, sunt ruși stând la coadă la carne în Iakutsk, regiune care produce peste 80% din diamantele Rusiei, plus aur, uraniu și jumătate din ta…