Tender rămâne în închisoare; cererea de strămutare a dosarului RAFO-Carom, respinsă

Tender rămâne în închisoare; cererea de strămutare a dosarului RAFO-Carom, respinsă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins joi, ca nefondată, cererea lui Ovidiu Tender de strămutare a dosarului RAFO-Carom, astfel încât el rămâne cu condamnarea de 12 ani și șapte luni închisoare primită în acest dosar. Avocații lui Ovidiu Tender au cerut strămutarea dosarului RAFO-Carom de la Curtea de Apel București la o altă curte de apel din țară, pe motiv că unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe Tender, Mihai Alexandru Mihalcea, ar fi fost incompatibil.

Pe 8 iunie, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel București la 12 ani și șapte luni închisoare în dosarul RAFO-Carom, în timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de detenție.

Alte condamnări din dosar: Toader Găureanu — 9 ani și 10 luni închisoare, Cicilia Dumitrescu — 7 ani, Marin Badea — 8 ani și 6 luni, Bogdan Sălăjan — 3 ani cu suspendare, Kadri Mazhar Basaran — 6 ani și 6 luni închisoare cu executare.

În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de crimă organizată, spălare de bani și spălare de bani în formă continuată.

Marian Iancu este acuzat de complicitate la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de criminalitate organizată și spălare de bani în formă continuată.

Procurorii susțin că aceștia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obținerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.

Infracțiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanță și de garanție reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Onești, iar, pe de altă parte, relațiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL București, în raport cu SC RAFO SA Onești.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002 — 2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, în calitate de asociați, administratori de fapt și, respectiv, de drept și directori sau angajați ai SC Tender SA Timișoara, SC VGB OIL SRL București, SC VGB Impex SRL București și SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfășura o intensă activitate infracțională în urma căreia Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Guvernul pune piciorul în prag și vine cu proiecte pentru eliminarea haosului produs de ANRE / Până la ce dată v…

2 ULTIMA ORĂ Cel mai mare furnizor de energie electrică schimbă regulile încheierii contractului în piaţa liberă

3 BREAKING Comisia Europeană refuză toate propunerile din Inițiativa cetățenească (Minority SafePack) privind mi…

4 DOCUMENT ANRE încearcă să dreagă busuiocul după ce Guvernul a anunțat că intervine în scandalul liberalizării …

5 Medic român în Suedia / Am ajuns să invidiez România