China se pregătește pentru apariția unei Rusii slabe, chiar fără Putin

În perioada 21 - 27 decembrie, Rusia și China au desfășurat exerciții navale cu trageri de rachete și artilerie în Marea Chinei de Est.

Exerciții navale comune China-Rusia/ FOTO: EPA/EFE

Exerciții navale comune China-Rusia/ FOTO: EPA/EFE

Potrivit lui Adrian Huyges, scriitor și jurnalist german, expert în China și autorul biografiei lui Xi Jinping , acest lucru ar trebui să alarmeze Occidentul.

„Manevrele ruso-chineze arată că cooperarea dintre China și Rusia nu slăbește, inclusiv în domeniul militar”, spune expertul.

În opinia sa, cu declarațiile sale, care ar condamna amenințarea războiului nuclear, șeful Republicii Populare Chineze nu face decât arunce praf în ochii liderilor lumii.

„Dacă există un lucru care Chinei nu-i place la războiul Rusiei în Ucraina, este că Rusia l-ar putea pierde”, spune Hyges. În opinia sa, exercițiile navale sunt un semnal de avertizare evident pentru Occident.

„În ciuda crimelor de război ale Rusiei în Ucraina , China rămâne fidelă pactului său cu Rusia. În ciuda tuturor, Xi Jinping nu este îngrijorat de violurile în masă sau atacurile asupra sistemelor de alimentare cu energie electrică și apă, precum și asupra populației civile a Ucrainei”, notează expertul.

În opinia sa, manevrele comune ale celor două țări sunt și o repetiție pentru război împotriva Taiwanului și Japoniei. În Occident, mulți speră că dificultățile cu care s-a confruntat Rusia în Ucraina pot descuraja Beijingul să atace Taiwan, dar „poate funcționa și în direcția opusă” .

„Xi Jinping poate crede că acum este momentul potrivit pentru a ataca, deoarece Occidentul este deja copleșit de acordarea ajutorului militar Ucrainei. Cu un nou front în Est, Rusia ar putea primi o gură de oxigen ”, crede expertul.

Adrian Hyges este convins că Putin și Xi vor să distrugă ordinea mondială existentă și să creeze o alianță militară. În opinia sa, șansele lor de a face acest lucru sunt destul de mari, deoarece astăzi China este mai puternică din punct de vedere economic decât oricând.

În China s-a discutat despre necesitatea de a se pregăti pentru apariția unei Rusii slabe, chiar fără Putin

China trebuie să se pregătească pentru apariția unei Rusii mai slabe sau chiar „post-Putin” pe fundalul șanselor crescânde ca războiul rus împotriva Ucrainei să se prelungească pentru o lungă perioadă de timp . Aceasta este concluzia la care au ajuns experții chinezi în domeniul geopoliticii în cadrul unei conferințe online, organizată de tabloidul Global Times, afiliat Partidului Comunist Chinez. Participanții la conferință au discutat despre posibilitatea unei reglementări pașnice a conflictului ruso-ucrainean.

„ Războiul prelungit este inevitabil... Declinul Rusiei este, de asemenea, inevitabil. Acest lucru duce la creșterea riscului unui conflict nuclear. Posibilitatea unui conflict prelungit este cea mai mare provocare strategică și cea mai sumbră incertitudine din lume de astăzi ”, a declarat Zhu Feng, directorul Institutului de Relații Internaționale de la Universitatea Nanjing , citat de South China Morning Post .

„ Sunt și alarmat că epoca post-Putin poate începe mai devreme. Și, de asemenea, dacă asta va însemna că Rusia va plonja într-o confruntare și mai mare cu Occidentul sau va fi mai occidentalizată. Acest lucru va dăuna foarte mult Chinei și va fi o mare provocare pentru parteneriatul nostru strategic cu Rusia ”, a adăugat analistul chinez.

South China Morning Post amintește că Occidentul critică adesea China pentru refuzul său de a condamna invazia rusă a Ucrainei. Beijingul și-a consolidat cooperarea economică și politică cu Moscova într-un moment în care Statele Unite și Europa au impus sancțiuni împotriva acesteia. Partea chineză a declarat că dorește să vadă o soluționare pașnică a conflictului prin negocieri. Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că părțile pot ajunge la o înțelegere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 Un „lord” din energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de…

4 Aproape jumătate de milion de dolari dați pe închirierea de mașini pentru patru piloți F-16 trimiși în SUA. Miruță: „E strigător la cer”

5 Fiul președintelui Partidei Romilor Vaslui, amenințări șocante pe TikTok: „Vă tai pe toți! Nu are cine ce să îmi facă”