Brașov: Tânărul american atacat de urs a fost transportat la spital

Tânărul american atacat de urs la Pietrele lui Solomon a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Brașov pentru investigații.

Plaga de pe antebrațul stâng, în urma mușcăturii de urs, este de 2-3 cm, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja.

Prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă, a declarat pentru AGERPRES că tânărul, în vârstă de 20 de ani, era împreună cu alt turist.

"Atacul s-a produs în pădure, pe o potecă, în zona Valea Dracului, apoi ursul a plecat în pădure. Zona este acum monitorizată de jandarmi pentru a-i atenționa pe turiști să plece de acolo. Astăzi se aflau la Pietrele lui Solomon mai mulți tineri cu bicicleta și au trebuit să plece", a precizat prefectul.

Brașov: Tânăr american atacat de urs la Pietrele lui Solomon

Un tânăr, cetățean american, a fost atacat de urs sâmbătă după-amiază la Pietrele lui Solomon, o zonă de agrement de la marginea Brașovului, destul de frecventată atât de localnici, cât și de turiști.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, tânărul, în vârstă de 20 de ani, are o plagă mușcată la antebrațul stâng.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, a menționat Ciprian Sfreja.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Deblocare totală pe autostrada Sibiu-Pitești, dar șoferii mai au de așteptat

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare