Elena Udrea poate participa la ședința Camerei în care se votează solicitările DNA

Elena Udrea poate participa la ședința Camerei în care se votează solicitările DNA

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis sâmbătă cererea Elenei Udrea de a fi prezentă luni în plenul Camerei Deputaților, care va dezbate și vota două cereri de urmărire penală și arestare preventivă pe numele ei pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.

"S-a admis cererea pe care am formulat-o de a fi prezentă în fața plenului Camerei Deputaților, ca urmare luni mă voi prezenta pentru a îmi spune punctul de vedere. Situația este excepțională în continuare, sunt la a șaptea sau a opta cerere formulată în două săptămâni de către procurorii DNA împotriva mea", a declarat Udrea, la ieșire de la Înalta Curte.

Întrebată cum comentează acuzațiile din dosarul Gala Bute conform cărora și-a organizat ziua de naștere cu bani din mită, ea a răspuns că acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea preventivă.

"Așa cum presupun că ați aflat pe surse acest amănunt picant, cred ar fi interesant dacă ați putea afla pe surse și ce evoluții au avut loc în acest dosar ieri, spre exemplu, evoluții favorabile mie", a adăugat Elena Udrea.

Aceasta se află din 17 februarie în arest la domiciliu, măsură dispusă în dosarul "Microsoft" și care a înlocuit arestarea preventivă obținută inițial de procurori.

Plenul Camerei Deputaților va dezbate și vota luni, de la ora 16,00, două cereri de urmărire penală și arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea de către Elena Udrea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

2 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

3 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

4 Așa o fi, cum zice omul ăsta?

5 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?