Ion Moisescu, președintele PNL Olt, a murit. A făcut infarct la doar 51 de ani

Președintele PNL Olt, consilierul județean Ion Moisescu (Costel pentru apropiați), a încetat din viață vineri dimineață, la doar 51 de ani, în locuința sa din Scornicești, unde a fost găsit fără suflare în pat. Nimic nu prevestea o asemenea tragedie, spun apropiații. Cel mai probabil, liderul PNL Olt a suferit un infract, scrie publicația locală  olt-alert.ro .

 Informația a fost confirmată de primarul liberal al orașului Scornicești, Ion Prioteasa.

„Așa este. Nu ne vine să credem, dar s-a întâmplat. Nimic nu prevestea o asemenea tragedie, era bine, muncea, nu se vedea că suferă de ceva. Ieri a fost la Cungrea, unde a participat la o recepție de lucrări, alături de primarul comunei, Liviu Voiculescu. Aseară am vorbit cu el, până la 22.00 am tot vorbit. Era bine, ne-am despărțit și era ca de obicei. Acum, când am aflat de tragedie, mă gândesc cât muncea de mult și cât suflet punea în cadrul partidului. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat, pentru OLT-ALERT, primarul Ion Prioteasa.

Cunoscut om de afaceri local, patron al restaurantului Donald din Scornicești și consilier județean în mai multe mandate, Ion Moisescu a făcut parte, foarte mulți ani, din staff-ul de conducere al PNL Olt, din funcția de prim-vicepreședinte al organizației urcând pe cea de președinte în aprilie anul acesta.

Născut în 1966, Ion Moisescu a împlinit 51 de ani în 22 iulie.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii