Iranul recunoaște că a doborât avionul ucrainean. „O eroară umană într-un moment de criză provocat de aventurismul SUA”

Iranul recunoaște că a doborât avionul ucrainean. „O eroară umană într-un moment de criză provocat de aventurismul SUA”

Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât miercuri avionul ucrainean, însă spune că uciderea celor 176 de oameni de la bord a fost neintenționată. Până acum, Teheranul a negat vehement că aeronava ar fi fost doborâtă de una dintre rachetele sale.

Pe Twitter, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a scris pe Twitter că investigația făcută de armata țării a ajuns la concluzia că doborârea Boeingului 737-800 a fost rezultatul ”unei erori umane într-un moment de criză provocat de aventurismul SUA, care a provocat dezastrul”, potrivit Reuters.

Într-un comunicat al armatei iraniene în care se anunță că o rachetă a lovit aeronava și sunt exprimate condoleanțe pentru victime, se susține că avionul a zburat aproape de unitate militară importantă ce aparține Gărzilor Revoluționare.

Potrivit comunicatului, cei responsabili vor fi trimiși în fața justiției militare și trași la răspundere.

Președintele Hassan Rouhani a spus și el, pe Twitter, că Republica Islamică ”regretă profund această greșeală dezastruoasă”:

Până acum, Teheranul a susținut că informațiile potrivit căror a lovit avionul cu o rachetă sunt ”lipsite de sens”și reprezintă ”război psihologic”.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea aeronavei.

Anunțul autorităților iraniene vine la o zi după ce New York Times a publicat imagini cu momentul în care avionul ucrainean de pasageri e lovit de o rachetă iraniană înainte de prăbușire.

Inițial regimul de la Teheran a negat orice implicare în prăbușirea avionului, calificând zvonurile privind doborârea sa de către o rachetă ca fiind „lipsite de sens”.


populare
astăzi

1 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

2 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

3 Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump

4 Culisele amânării CCR pentru după Crăciun a judecării sesizării Înaltei Curți privind reforma pensiilor magistraților

5 Cele două strategii de pe masa PSD după eșecul de la București: „mazilirea” USR și ieșirea de la guvernare. Ce riscă social-democrații dacă rup coaliț…