Lăzăroiu: Când Antena 3 linşează un candidat înainte de alegeri, răsuflu uşurat

Sociologul Sebastian Lăzăroiu a afirmat, în stilul său ironic consacrat, că atunci când Antena 3 - postul TV controlat de Dan Voiculescu - "linşează" un candidat înainte de alegeri, nici nu mai are nevoie să vadă sondaje, răsuflă uşurat, ştiind că respectivul - în cazul de faţă Nicuşor Dan - va ieşi învingător.

Într-o altă postare pe Facebook, Lăzăroiu a comentat în aceeaşi notă şi pe marginea tentativelor de compromitere care l-au vizat pe contracandidatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei:

"A apărut şi a doua 'înregistrare' cu Nicuşor Dan. Am văzut puţin nişte imagini cu doi oameni care merg pe stradă. Un comentariu din off ne informează că unul dintre ei e Nicuşor, iar celălalt e prieten din copilărie cu nu ştiu cine. Tot din off (panaramă, aşa a numit-o Nicuşor) ni se spune că Nicuşor Dan e 'şeful interlopilor'.

Am închis puţin ochii ca să-mi imaginez şi mi-au apărut secvenţe dintr-un film cu un tânăr matematician genial, îmbrăcat ponosit, uşor zburlit, ca Einstein, care era tartorul tuturor cazinourilor. El deţinea tot felul de scheme numerice, calcule de probabilităţi şi, prin ele, stăpânea toată fauna vieţii nocturne din Vegas. Mafioţi, miliardari, traficanţi, dependenţi, toată lumea asta dubioasă era la picioarele lui. Cine ar fi crezut? Dacă îl vedeai pe stradă, îţi venea instinctiv să-i arunci o monedă sau să-i dai jumătate din burgerul tău. Şi totuşi, omul era inima şi creierul tuturor operaţiunilor ilegale, sufletul înşelătoriilor la ruletă, microprocesorul manevrelor oculte la Black Jack.

Vreţi să ştiţi cum se termină filmul? Ei, bine, pe generic apare: 'Pierde Firea'".


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet