Marş de protest pe traseul Ministerul Sănătăţii - Institutul 'Matei Balş'

Marş de protest pe traseul Ministerul Sănătăţii - Institutul 'Matei Balş'

Aproximativ 200 de persoane participă, sâmbătă seara, la un marş de protest organizat de Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor pe traseul Ministerul Sănătăţii - Institutul "Matei Balş", în legătură cu incendiul soldat cu decesul a şase pacienţi.

Iniţial, protestul a fost organizat în faţa Ministerului Sănătăţii, după care oamenii au mers la Institutul "Matei Balş", urmând ca ei să se reîntoarcă la sediul ministerului, unde Vlad Voiculescu a anunţat o conferinţă de presă la ora 19,30.

Protestarii au steaguri şi vuvuzele, scandează lozinci precum "Demisia!", "Jos Guvernul!", "Ruşine să vă fie!" sau "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!" şi solicită demisia ministrului Vlad Voiculescu.

"Am venit astăzi, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a spune stop batjocurii din ţara noastră. Ne-au condus toţi: PSD, PNL, USR. Sunt aceeaşi gaşcă care fură banii de la sănătate, care fură banii de la educaţie, care fură banii pentru autostrăzi, care ne omoară cu zile de 31 de ani. De ce nimeni nu a organizat un protest imediat după incendiu? Pentru că în România se iese la protest doar la comandă. Acum trei luni, acest ministru cerea demisii şi cerea măsuri de urgenţă. De o lună este ministru, a luat urgent acele măsuri? Nu am văzut, după cum nu am văzut să fie contestat cel care supervizează toate achiziţiile din domeniul sănătăţii - Raed Arafat. (...) Or să ne omoare pe toţi, trebuie să ieşim în stradă, toţi românii. Vlad Voiculescu vrea să privatizeze ce a mai rămas de privatizat. La 24 de ore de la această tragedie, nu vedem nicio demisie. (...) Preşedintele acestei republici este plecat la schi", a declarat liderul AUR, George Simion.

El a mai spus că protestatarii i-au adus o bicicletă ministrului Vlad Voiculescu, ca să plece cu ea acasă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria