Putin va dispărea într-un an, iar Occidentul trebuie să fie pregătit pentru un înlocuitor terifiant, avertizează un fost spion MI6

Putin va dispărea într-un an, iar Occidentul trebuie să fie pregătit pentru un înlocuitor terifiant, avertizează un fost spion MI6

Domnia de 20 de ani a lui Vladimir Putin se va încheia într-un an, susține un fost spion MI6. Christopher Steele, care a condus biroul MI6 pentru Rusia între 2006 și 2009, a spus că Occidentul trebuie să „se pregătească pentru sfârșitul erei Putin”.

Vladimir Putin FOTO Profimedia

După două decenii la putere, controlul, cândva incontestabil, a lui Putin asupra Rusiei pare să fie încheiat în urma rebeliunii Wagner și a războiului dezastruos din Ucraina. După revolta lui Evgheni Prigojin, experții au avertizat că „păianjenii otrăvitori” ai Kremlinului caută sânge.

Prezentând posibile scenarii, fostul spion MI6 Cristopher Steele a sugerat că tiranul ar putea fi asasinat de rebeli interni sau în urma unui complot din afara Rusiei. El a spus pentru Sky News că acesta ar fi cel mai rău scenariu pentru Occident , deoarece acest lucru s-ar întâmpla probabil cu „vărsare de sânge”.

Dar Steele a mai indicat „sunt surse foarte credibile care ne spun că este bolnav de ceva vreme” – sugerând că Putin ar putea muri brusc de boală. Liderul de la Kremlin ar putea fi înlăturat și de o rebeliune armată sau chiar să decidă că este timpul să demisioneze la următoarele alegeri din martie 2024, a adăugat Steele, potrivit The Sun .

Dar el a explicat că cel mai probabil final pentru Putin va fi o mișcare violentă în urma căreia va fi ucis sau răsturnat de la putere. „Va fi o mișcare violentă, dacă este necesar, pentru a-l ucide sau a-l răsturna pe Putin în favoarea unui alt securocrat sau oligarh al regimului”, a spus Steele.

„Dar [va fi] unul care s-a îndepărtat de război și este pregătit să negocieze pentru a-l pune capăt cu adevărat cu Occidentul”.

Directorul FSB este unul din posibilii înlocuitori ai lui Putin

Iar fostul spion a dezvăluit că directorul FSB, Alexander Bortnikov, ar putea fi unul dintre cei care vor lua puterea de la Putin, mai adaugă Steele. El a spus că „steaua în devenire” Aleksey Dyumin, guvernatorul regiunii Tula, este un alt potențial succesor, alături de oligarhul Igor Sechin și fostul premier rus Viktor Zubkov.

Bortnikov este actualul director al FSB al Rusiei, fiind unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia și un membru influent al cercului interior al lui Putin. La fel ca Putin, el este un fost ofițer al KGB și l-a întâlnit pentru prima dată pe Putin în timp ce cei doi erau staționați împreună la Leningrad - acum Sankt Petersburg - în anii 1970.

De când a intrat în acest rol important în 2008, se spune că terifiantul maestru de spioni a transformat FSB-ul în „sabia pedepsitoare” a regimului lui Putin. Organizația este atât creierul, cât și inima guvernului lui Putin și se comportă ca un „stat în stat”, potrivit Centrului de Dosare.

La scurt timp după ce Putin a fost numit președinte interimar, Bortnikov a fost numit pentru prima dată șef al Serviciului de Securitate Economică al Rusiei, primind putere și pârghii de acțiune uriașe. De asemenea, este unul dintre puținii oameni din Rusia care au obținut gradul de general de armată.

Pe cine vede Putin ca posibil succesor al său

Și în 2006, s-a susținut că Bortnikov a fost implicat în operațiunea de asasinare a lui Alexandru Litvinenko. Steele a spus însă că Putin ar putea alege să-l susțină pe Dmitri Patrushev, fiul secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, sau pe Aleksey Dyumin ca următor lider al Rusiei.

Și a avertizat că acest lucru ar însemna „o schimbare mică sau deloc în războiul din Ucraina”. „Dar cel puțin Occidentul s-ar confrunta cu un lider rus care nu s-a dovedit a fi de încredere, un mincinos și nu este inculpat pentru crime de război”, a adăugat Steele.

Steele a spus: „Cred că există o adevărată neliniște în rândul oamenilor cheie din conducere acum.

„Nu doar în forțele armate în care generalii l-au criticat deschis pe Putin și Kremlinul pentru sprijinul acordat războiului – ceea ce este nemaiauzit – ci, mai general, ideea traiectoriei Rusiei acum: condusă de un președinte care a fost inculpat pentru crime de război, care conduce economia rusă pe o anumită cale.”

Elita militară, adevărata amenințare pentru Putin

Steven L. Hall, fost agent de informații CIA, a declarat că elita militară rusă reprezintă o „adevărată amenințare” pentru Putin. „Oameni precum Patrushev și Bortnikov nu numai că posedă putere, dar știu să o folosească și sunt înclinați să o facă”, a spus el pentru The Washington Post anul trecut.

„Silovikii sunt dispuși să folosească acest amestec mortal de putere și secrete atunci când apare o amenințare serioasă la adresa sistemului cleptocratic rus”. Siloviki rusesc se traduce prin „oameni de forță” sau „oameni puternici” – termenul dat foștilor militari care se află acum în funcții politice.

Dl Hall a adăugat: „Au arme și personal care să-l amenințe pe Putin. Ei știu să opereze sub radarul lui Putin, pentru că ei sunt cei care se ocupă de radarul în sine.”

„Și, deși este rezonabil să presupunem că Putin are anumite mijloace pentru a monitoriza siloviki, el nu va putea urmări acțiunile lor în mod constant și cu mare precizie, având în vedere toate celelalte probleme pe care le are de rezolvat”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?