„Rasputinul” Franței/Cine este personajul sulfuros care-l consiliază pe Macron

„Rasputinul” Franței/Cine este personajul sulfuros care-l consiliază pe Macron

În octombrie anul trecut, Emmanuel Macron a elaborat o listă lungă de aproximativ 500 de nume. Nu erau cifre obișnuite, ci mai degrabă un număr de imigranți francezi renumiți, viitori candidați pentru noi nume de străzi și statui. Printre aceștia s-au numărat filosoful și activistul martinican Frantz Fanon, veteranul de război marocan Hammou Moussik și cântăreața egipteano-franceză Dalida. Și totuși, omul din spatele schemei, Pascal Blanchard, este, fără îndoială, mai interesant decât oricare dintre numele de pe listă, scrie Arabella Byrne într-un articol din The Spectator.

 Așa-numitul „Rasputin” din cercul interior al lui Macron, Blanchard este considerat forța motrice din spatele inițiativei postcoloniale a președintelui francez, șoptindu-i la ureche la întâlnirile private și la proiecțiile de filme de la Elysée, în timp ce șade oficial în fruntea comitetului pentru diversitate. Istoric autointitulat, legat de Committee National de Recherche Scientifique (CNRS), Blanchard conduce și mai multe afaceri, în special de consultanță în comunicare, Les Batisseurs de Mémoire, care oferă „sprijin pedagogic” organizațiilor și întreprinderilor care își negociază narațiunile postcoloniale. Pe site-ul ei, compania promite să verifice „acuratețea istorică” a trecutului colonial.

Toți președinții francezi au consilieri, oficiali sau de altă natură (luați în considerare Mitterand și armata sa de spioni), dar Blanchard aparține acelei rase dubioase de consilieri care zdruncină establishment-ul. Istoricii Academiei Franceze, precum Bernard Rougier, l-au denunțat drept un șarlatan, al cărui presupus interes pentru problemele postcoloniale nu acționează decât ca un paravan pentru ambițiile sale în afaceri. Alte voci de la Sorbona mormăiesc că acreditările sale academice sunt suspecte, subliniind că nu a ocupat niciodată o funcție la vreo universitate, în ciuda statutului de „cercetător” la CNRS. Dintre numeroasele epitete folosite pentru a-l descrie – vânzător ambulant, masochist memorial, voaior postcolonial – cel mai dur este cu siguranță „Rastignac”, o referință la celebrul arivist din „Comedia umană” a lui Balzac. Că un astfel de termen este cea mai gravă jignire posibilă, îți spune foarte multe despre establishment-ul pe care Blanchard l-a asediat.

Blanchard, în vârstă de 56 de ani, cu părul său galic întunecat pieptănat peste cap și cu o față ascuțită, și-a croit drum spre vârf limitându-și competențele la o singură problemă, asupra căreia el deține autoritatea totală: diversitatea. Chiar și cei mai înflăcărați critici ai săi ar trebui să-i admită amprenta în acest departament. El este autorul a zeci de cărți pe această temă, inclusiv extrem de controversata Human Zoos: Science and Spectacle in the Age of Colonial Empires, în care susține că închiderea în cuști, pentru spectacole de bâlci, a indivizilor exotici în timpul erei coloniale este încă în curs de desfășurare în Occident, astăzi sub forma ghetourilor imigranților. Blanchard a făcut avere poziționându-se în mijlocul dezbaterii identitare care a izbucnit în Franța de zeci de ani.

Începând cu anii 90, Blanchard a înțeles, cu o penetrantă sagacitate ideologică și de business, cum „rasa”, „moștenirea” și „colonizarea” vor domina dezbaterea publică și le-a transformat în avantaj. Când miza a crescut în 2005 și violențele au izbucnit în suburbiile din Paris, Blanchard s-a plasat în ochiul furtunii, argumentând în cartea sa The Colonial Fracture că revoltele sunt un simptom continuu al trecutului colonial al Franței. A urmat scandalul, comentatorii susținând că Blanchard a aprins flăcările resentimentului imigranților pentru propriul său câștig.

Natura febrilă a climatului politic francez în mijlocul unei pandemii și în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale a permis unor personalități precum Blanchard să urce la putere și să câștige atenția președintelui. Blanchard este, de asemenea, în spatele planurilor de a crea un muzeu al „colonizării” în Franța, după modelul celui de la Washington, o schemă care i-ar putea ieși ca membru al grupului social-liberal de reflecție preferat al lui Macron, „Gracques”.

Deși Franța are o lungă istorie cu intelectuali care își potrivesc interesele cu ale guvernului (gândiți-vă la implicarea lui Bernard-Henri Levy în intervenția militară a lui Sarkozy din 2011 în Libia), natura comercială a eforturilor lui Blanchard trezește un semnal de alarmă. Pe măsură ce Macron parcurge linia subțire dintre calmarea dreptei franceze și consolidarea propriei lui poziții centriste în războaiele culturale, e lesne să-l vedem pe Blanchard ca întruchiparea unui anumit viraj spre stânga în Franța. Însă acest lucru ignoră faptul că Blanchard i-a enervat pe savanții din propria tabără, care susțin că lecturile sale din trecut sunt în disprețul faptelor. Dorința lui Blanchard de-a apărea la televizor arată, spun ei, mai degrabă narcisismului său flagrant decât preocupările lui pentru Republică.

Există, inevitabil, comparații cu consilierii premierului nostru (Boris Johnson – n.r.). Luați-o de pildă pe Nimco Ali, nașa lui Wilfred Johnson (fiul premierului britanic – n.r.) și prietenă apropiată a lui Carrie Symonds. Autoritatea ei privind mutilarea genitală feminină nu poate fi pusă la îndoială, dar legăturile cu Primul Cuplu tulbură apele presupus imparțiale ale consilierii pe care o oferă. Carrie Symonds, după cum știm, a reușit să vrăjească urechea primului-ministru când vine vorba de agenda verde. Pe ambele părți ale Canalului, aceste teme sunt demne, chiar necesare. Dar când personalitățile încalcă principiile pe care le flutură, știi că ceva nu este în regulă. În ceea ce-l privește pe Blanchard, ascensiunea sa ar putea rivaliza cu cea a lui Rastignac, dar el are un drum lung de parcurs dacă alegerile nu vor merge pe calea lui Macron anul viitor. 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Scârboasă șobolănime mai colcăie la vârful acestei țări!

2 Zvon / Râcă mare în PSD după ce l-au prins pe Dîncu jucând la două capete

3 Idiotul ăsta ar trebui interzis în spitalele din România! / Mama anti vaccinistului Răzvan Constantinescu este „…

4 Așa o fi?

5 Gastronomia sexuală din Evul Mediu / Tinerele imprimau pîinea cu labiile