„Selecția naturală este o forță puternică. În circumstanțe care sunt încă supuse dezbaterii, un coronavirus de la liliac s-a adaptat și a trecut la oameni. Rezultatul s-a răspândit pe tot globul. Acum, în două evenimente independente, dar întâmplătoare, acest virus s-a modificat și mai mult, creând noi variante care înlocuiesc versiunile originale. Se pare că unul sau altul dintre aceste virusuri noi va deveni el însuși, în curând, o formă dominantă de sars-cov-2”, scrie  The Economist .

<< Cunoașterea celor a devenit una răspândită la mijlocul lunii decembrie. În Marea Britanie, un grup de cercetători, intitulat Covid-19 Genomics uk Consortium (COG-UK), a publicat secvența genetică a variantei b.1.1.7, iar NRVTAG, un grup care studiază amenințările virale emergente, a informat guvernul că această versiune a virusului a fost cu 67-75% mai transmisibilă decât cele care circulau deja în țară. Între timp, în Africa de Sud, Salim Abdool Kalim, un renumit epidemiolog, a informat țara pe toate cele trei canale de televiziune c privire la o variantă numită 501.v2 care, până atunci, reprezenta aproape 90% din noile infecții cu covid-19, în provincia Western Cape.

Marea Britanie a răspuns pe 19 decembrie, prin înăsprirea restricțiilor aflate deja în vigoare. Răspunsul Africii de Sud a venit pe 28 decembrie, când a fost înregistrat cazul cu numărul un milion. Măsurile au constat în prelungirea cu două ore a interdicției de a ieși pe timp de noapte și interzicerea vânzării de alcool. Alte țări au reacționat descurajând chiar mai puternic decât înainte orice călătorie în Marea Britanie și Africa de Sud. Tulpina B.1.1.7 a fost acum detectată în mai multe țări, după Marea Britanie, iar din aceste noi locuri sau din Marea Britanie se va răspândi și mai mult. Au fost raportate și cazuri izolate de 501.v2 în afara Africii de Sud, respectiv în Australia, Marea Britanie, Japonia și Elveția.

Până în prezent, dovezile sugerează că, în ciuda transmisibilității lor mai mari, nicio versiune nouă nu este mai periculoasă, de la caz la caz, decât cele cunocute până acum. În acest sens, ambele parcurg calea prezisă de biologii evoluționisti pentru a duce la succesul pe termen lung a unui nou agent patogen – care urmează să devină mai degrabă mai contagios (fapt care îi crește șansele de transmitere ulterioară), decât mai mortal (fapt care i-ar reduce șansele de transmitere ulterioară). Iar viteza cu care s-au răspândit este impresionantă.

Primul eșantion de b.1.1.7 a fost recoltat pe 20 septembrie, în sud-estul Londrei. Al doilea a fost găsit a doua zi, chiar în Londra. Câteva săptămâni mai târziu, la începutul lunii noiembrie, b.1.1.7 reprezenta 28% din noile infecții din Londra. Până în prima săptămână a lunii decembrie, procentul a crescut la 62%. Probabil că acum este de peste 90%.

Varianta 501.v2 are o istorie similară. A început în Eastern Cape, primele eșantioane datând de la mijlocul lunii octombrie, iar de atunci s-a răspândit în alte provincii de coastă.

Creșterea rapidă a b.1.1.7 și 501.v2 ridică mai multe întrebări. Una ține motivul pentru care aceste variante particulare au avut atât de mult succes. O a doua ține de circumstanțele în care au apărut. Iar a treia, dacă vor rezista la oricare dintre noile vaccinuri existente.

Răspunsurile la prima dintre aceste întrebări stau în genomul variantelor. Investigația făcută de COG-UK a b.1.1.7 arată că diferă semnificativ de versiunea originală a sars-cov-2, în 17 puncte. Asta e mult. Mai mult, numeroase dintre aceste diferențe se află în gena spike (vârf), proteina prin care coronavirusurile se atașează de prada lor celulară. Trei dintre mutațiile vârfurilor au captat în mod special atenția cercetătorilor.

Una, n501y, afectează a 501-a verigă din lanțul aminoacid al spike-ului. Această legătură face parte dintr-o structură numită domeniul de legare a receptorilor, care se întinde de la legăturile 319 până la 541. Este unul dintre cele șase puncte cheie de contact care ajută la ancorarea vârfului pe ținta sa, o proteină numită ACE2 care apare pe membranele de suprafață ale anumitor celulele care căptușesc căile respiratorii ale plămânilor. Literele din numele mutației se referă la înlocuirea unui aminoacid numit asparagină („n”) cu unul numit tirozină („y”). Acest aspect contează, deoarece lucrările anterioare de laborator au arătat că schimbarea proprietăților chimice pe care o provoacă această substituție leagă cele două proteine ​​mai strâns decât în ​​mod normal. Poate că e grăitor, această mutație specială (nu alta) este împărtășită cu 501.v2.

„Vârful” auriu

Celelalte două mutații interesante ale vârfului b.1.1.7 sunt 69-70del, care elimină cu totul doi aminoacizi din lanț și p681h, care substituie încă un alt aminoacid, histidina, cu unul numit prolină, la veriga 681. Dubla suprimare a atras atenția cercetătorilor din mai multe motive, nu în ultimul rând fiindcă a fost găsită și într-o variantă virală care a afectat niște nurci de crescătorie în Danemarca, în noiembrie, provocând îngrijorări cu privire la apariția unui rezervor de animale pentru boală. Înlocuirea este considerată semnificativă deoarece se află la un capăt al unei părți a proteinei numită situs de scindare a furinei s1/s2 (legăturile 681-688), care ajută la activarea vârfului în pregătirea întâlnirii sale cu celula țintă. Acest loc lipsește la proteinele spike ale coronavirusurilor înrudite, cum ar fi SARS originală, și poate fi unul dintre motivele pentru care sars-cov-2 este atât de infecțios.

Varianta sud-africană, 501.v2, are doar trei mutații semnificative și toate se află în domeniul legării receptorilor spike. Pe lângă n501y, acestea sunt k417n și e484k (k și e sunt aminoacizi numiți lizină și acid glutamic). Aceste alte două legături fac acum obiectul unei cercetări intense.

Chiar și trei mutații semnificative sunt destul de multe pentru o variantă. Una singură ar fi mai obișnuită. Cele 17 găsite în b.1.1.7 constituie, prin urmare, o anomalie imensă. Modul în care această pletoră de schimbări s-au reunit într-un singur virus este, astfel, a doua întrebare care necesită un răspuns.

Autorii lucrării COG-UK au o sugestie: că, mai degrabă decât să fie o acumulare întâmplătoare de schimbări, b.1.1.7 ar putea fi ea însăși consecința unui proces evolutiv – dar unul care s-a întâmplat într-o singură ființă umană, mai degrabă decât într-o populație. Ei observă că unii oameni dezvoltă infecții cronice cu covid-19, deoarece sistemul lor imunitar nu funcționează corect și, prin urmare, nu pot elimina infecția. Ipoteza cercetătorilor este că acești nefericiți pot acționa ca incubatoare pentru noi variante virale.

Teoria e următoarea. La început, lipsa de imunitate naturală a unui astfel de pacient relaxează presiunea asupra virusului, permițând multiplicarea mutațiilor care, altfel, ar fi eliminate de sistemul imunitar. Cu toate acestea, tratamentul pentru covid-19 cronic implică adesea ceea ce este cunoscut sub numele de plasmă convalescentă. Acesta este serul colectat de la pacienții vindecați de covid, ser care este, prin urmare, bogat în anticorpi împotriva sars-cov-2. Ca terapie, această abordare funcționează frecvent. Dar administrarea unui astfel de cocktail de anticorpi aplică o presiune puternică de selecție pentru ceea ce este acum o populație virală diversă în corpul pacientului. Acest lucru, cred cercetătorii COG-UK, poate duce la succesul combinațiilor mutaționale care, altfel, nu ar fi văzut lumina zilei. Este posibil ca b.1.1.7 să fie una dintre acestea.

Răspunsul la a treia întrebare – dacă oricare variantă nouă va rezista vaccinurilor care se lansează acum – este „probabil nu”. Ar fi o coincidență cu șanse slabe ca mutațiile care se răspândesc în absența unui vaccin să protejeze totuși virusul care le transportă, de răspunsul imun conferit de acel vaccin.

Totuși, aceasta nu este o garanție pentru viitor. Apariția rapidă a acestor două variante arată puterea evoluției. Dacă există o combinație de mutații care să se poată sustrage răspunsului imun pe care îl induce un vaccin, atunci există o șansă justă ca natura să îl găsească. >>

Distribuie Distribuie Comentarii