Ultimele aroganțe ale interlopilor din zona Capitalei

Ultimele aroganțe ale interlopilor din zona Capitalei

Cămătăria și șantajul i-au făcut bogați pe mulți interlopi din România. Sume impresinante de bani se învârt în această lume subterană. Și reușesc să găsească întotdeauna clienți.

Sunt persoane care au încredere în cămătari și aproape că nu există situații în care situația să nu se încheie cu o dramă. Pentru o sumă mică, oamenii rămân fără case, mașini, familii.

Miercuri, 6 iulie, ”polițiștii orașului Bragadiru, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 4 percheziții domiciliare la adresele a 4 bărbați, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj, lovirea sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice”, a anunțat IPJ Ilfov.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 și până în prezent, cei 4 bărbați, fără a fi persoane autorizate, ar fi acordat împrumuturi mai multor persoane, pentru care ulterior, ar fi perceput dobânzi între 10% și 40% din suma împrumutată, iar în cazul în care sumele de bani nu erau restituite cu dobânzile aferente, ar fi exercitat acte de constrângere și de violență fizică în public, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Printre cei vizați se află și George Chiru, un cunoscut în lumea interlopă din Ilfov și București.

”La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, precum și un autoturism de lux, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, polițiștii ilfoveni au pus în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele respective fiind conduse la sediul poliției orașului Bragadiru, pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, la data de 6 iulie a.c., polițiștii din Bragadiru au dispus reținerea pentru 24 de ore față de 3 bărbați, cu vârste între 27 și 41 de ani, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia au fost prezentați procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de 2 dintre aceștia, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus față de al treilea bărbat, măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul direcției operațiuni speciale din cadrul Poliției Române

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, criminilasti și polițiști din Măgurele”, mai arată IPJ Ilfov.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…