1 Mai la Budapesta: Manifestație pro-Europa și împotriva influenței Rusiei

Mii de manifestanți și-au declarat luni, la Budapesta, solidaritatea cu Uniunea Europenă, cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, relatează Reuters. Continuând seria de demonstrații masive din capitala ungară, din ultimele săptămâni, ei s-au pronunțat totodată împotriva influenței în creștere a Rusiei, sub regimul premierului Viktor Orban.

AFP, citând presa locală, transmite că au fost aproximativ 5000 de protestatari, dintre care mulți purtau drapele ale Uniunii Europene. Ei au trecut prin fața ambasadei Rusiei din Budapesta scandând "Europa, nu Moscova!".

Momentum, o mișcare politică nouă, a convocat marșul de luni, sub sloganul "Aparținem Europei". Formațiunea va participa la următoarele alegeri parlamentare, în aprilie anul viitor. Momentum s-a făcut cunoscută în Ungaria prin campania împotriva candidaturii Budapestei la statutul de gazdă a Jocurilor Olimpice din 2024.

"Sănătatea, educația, transportul se deteriorează. Luptăm să facem să meargă treaba zi de zi", a afirmat liderul mișcării, Andras Fekete-Gyor, în fața mulțimii.

Reuters menționează că, în ciuda protestelor, prim-ministrul Orban este în continuare foarte bine cotat în sondajele de opinie. La sfârșitul săptămânii trecute, el a dat însă înapoi în privința unei legi controversate privind învățământul superior, anunțând că va da curs cererilor de la Bruxelles și va amenda prevederile care sunt considerate atacuri la libertatea academică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan