12 tone de deşeuri oprite la intrarea în România la Vama Borș şi returnate în Germania

Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 12 tone de deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.

”În data de 28.01.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui mijloc de transport, încărcat cu 12.000 de kilograme deşeuri. Automarfarul, condus de către un cetăţean român, era încărcat cu deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele în cantitate totală de 12.000 kg şi provenea de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă de duminică.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor, stabilind că şoferul nu deţine documente complete necesare importului de deşeuri.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția