13 august, zi de doliu național pe teritoriul României

Guvernul a declarat ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, zi de doliu național pe teritoriul României, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

"În memoria personalității celei care a fost Ana de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național. În această zi, toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și aerogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc", a spus Iolu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau reședință.

"De asemenea, la recomandarea Guvernului, posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător", a afirmat Iolu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci