14 bombe au schimbat Orientul Mijlociu?/Marile întrebări care rămân după ce Trump a anunțat încetarea focului între Iran și Israel
- O analiză The Economist
A mers, a bombardat, a pus capăt războiului — sau cel puțin asta vrea președintele Donald Trump ca lumea să creadă. La două zile după ce o flotă de bombardiere americane invizibile pe radar a lovit instalații nucleare iraniene îngropate adânc, dl Trump a anunțat o încetare a focului „completă și totală” în războiul dintre Israel și Iran. „Aș dori să felicit ambele țări, Israel și Iran, pentru Rezistența, Curajul și Inteligența de a pune capăt la ceea ce ar trebui numit ‘RĂZBOIUL DE 12 ZILE’”, a scris el pe rețeaua sa, Truth
Potrivit relatărilor, Trump a obținut mai întâi acordul Israelului pentru încetarea focului, apoi a trimis propunerea Iranului prin intermediari din Qatar. Trump a declarat că Iranul va opri ostilitățile primul, urmat de Israel 12 ore mai târziu. Fiecare parte „va rămâne PAȘNICĂ și RESPECTUOASĂ”, a explicat el. Ulterior, a declarat postului NBC News că se așteaptă ca încetarea focului să dureze „pentru totdeauna”. Acțiunile au crescut, iar prețurile petrolului au scăzut după ce ministrul de externe iranian a spus că nu există un acord formal, dar că Iranul se va opri dacă și Israelul o va face. Totuși, la expirarea termenului, o salvă de rachete iraniene lansată în zorii zilei ar fi ucis trei persoane în sudul Israelului — un atac care, e de sperat, a fost doar o ultimă lovitură sfidătoare.
Anunțul este cel mai recent dintr-o serie de răsturnări de situație uluitoare de la lansarea de către Israel a unui atac-surpriză asupra Iranului, pe 13 iunie. Avioane de luptă israeliene și celule de informații au eliminat o mare parte din apărarea aeriană a Iranului, au asasinat oameni de știință nucleari și generali și au început să distrugă un program nuclear extins, dispersat, care adusese Iranul în pragul obținerii bombei nucleare. America a intervenit pe 22 iunie cu „Operațiunea Ciocanul de la Miezul Nopții”. Bombardiere B-2 au efectuat o misiune de 37 de ore din Missouri pentru a lansa 14 bombe GBU-57 “Massive Ordnance Penetrator ” (MOP) asupra unor situri de îmbogățire a uraniului din Natanz și, în special, Fordow. Se pare că și aproximativ 30 de rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe submarine au lovit un complex de facilități nucleare din Isfahan.
Iranul a răspuns a doua zi cu o represalie simbolică, lansând 14 rachete — câte una pentru fiecare bombă MOP americană — asupra bazei aeriene americane al-Udeid din Qatar. „Toate, cu excepția uneia, au fost interceptate și, datorită avertismentului timpuriu al Iranului, nimeni nu a fost rănit”, a postat președintele. Două ore mai târziu, a proclamat încetarea focului.
Vicepreședintele J.D. Vance — care se afla într-un studio Fox News atunci când Trump a făcut anunțul — a declarat că raidul american și-a atins obiectivele. „Știm că nu pot construi o armă nucleară”. El a susținut că stocul de uraniu îmbogățit al Iranului a fost probabil distrus în urma atacurilor.
Trei întrebări planează acum asupra regiunii: va rezista încetarea focului? Va exista un acord diplomatic ulterior pentru a restricționa programul nuclear al Iranului? Și va deveni Orientul Mijlociu mai stabil după război?
Să începem cu încetarea focului. Nici Israelul, nici Iranul nu au confirmat oficial încetarea ostilităților, dar ambele părți au motive întemeiate să oprească luptele. Regimul teocratic iranian scandează de mult timp „Moarte Americii”, însă, de zeci de ani, a încercat să evite o confruntare directă cu superputerea, preferând să se bazeze pe miliții proxy și diplomație ocazională. Este nepopular pe plan intern, forțele sale armate par neputincioase în fața Israelului, iar aliații săi din regiune au fost slăbiți. Odată cu intrarea Americii în război, Iranul ar putea prefera acum să-și lingă rănile.
În ceea ce privește Israelul, este puțin probabil ca prim-ministrul Benjamin Netanyahu să îl sfideze pe dl Trump după ce a salutat intervenția militară istorică a acestuia. Mai mult, surse militare israeliene consideră că au distrus aproape toate țintele de pe lista lor. De fapt, unii au sugerat că Israelul ar putea declara victoria și ar putea înceta atacurile asupra Iranului, chiar și fără o încetare formală a focului. Netanyahu ar putea simți acum că a obținut o victorie care îi va defini moștenirea în lupta împotriva principalului inamic al Israelului. La rândul său, dl Trump nu va dori ca războiul să se prelungească, după ce i-a asigurat pe americani că nu îi va atrage într-un alt „război fără sfârșit”, precum cele din Irak și Afganistan, pe care le-a denunțat de mult.
Cât despre programul nuclear, Iranul nu va uita tehnologia pe care a stăpânit-o. Umilit și plin de resentimente, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar putea totuși decide că regimul său are nevoie de arme nucleare pentru a supraviețui. Chiar dacă majoritatea instalațiilor au fost distruse, programul ar putea fi reluat în secret. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) afirmă că nu știe unde se află stocul oficial al Iranului de 400 kg de uraniu puternic îmbogățit (HEU), concentrat la 60% puritate. Dacă Iranul a ascuns centrifuge de îmbogățire, ar putea produce rapid material fisionabil de calitate militară (de obicei 90%). Ar fi suficient pentru zece bombe.
Un acord nuclear semnat de președintele Barack Obama în 2015 permitea Iranului un program de îmbogățire limitat, sub inspecție internațională. Scopul era să mențină Iranul la aproximativ un an distanță de capacitatea de a produce material fisionabil pentru o bombă. Dl Trump a denunțat acordul în primul său mandat, iar în ajunul atacului Israelului, se estima că Iranul era la doar câteva zile sau săptămâni distanță de a atinge „pragul nuclear”. Temerea a fost accentuată de rapoarte ale serviciilor de informații potrivit cărora Iranul începuse lucrările pentru accelerarea procesului de construire a unui focos nuclear ce putea fi montat pe o rachetă.
În negocierile recente cu Iranul, dl Trump a cerut ceva mai apropiat de „îmbogățire zero”. Trimisul său special, Steve Witkoff, a propus un acord de compromis care ar permite Iranului să îmbogățească uraniu ca parte a unui consorțiu regional situat în afara țării. Nu este clar dacă un astfel de acord mai este încă pe masă sau dacă Israelul ori Iranul ar fi de acord cu el.
Ultima este întrebarea mai amplă privind stabilitatea regională și dacă aceasta poate fi menținută atâta timp cât mollahii revoluționari rămân la putere la Teheran. Dacă Israelul detectează un program nuclear clandestin, se va simți obligat să intervină din nou, cu sau fără ajutorul Americii. De asemenea, va dori limite asupra armelor convenționale ale Iranului și asupra sprijinului acordat de acesta milițiilor, după mai bine de un an în care a luptat împotriva aliaților și proxy-ilor regimului și a interceptat rachete din Iran, Liban și Yemen.
În Israel și America unii cred că liniștea poate fi garantată doar prin căderea lui Khamenei. Pe 23 iunie, Israelul a încercat să submineze instrumentele de represiune ale regimului, bombardând temuta închisoare Evin și sediul miliției Basij, care a reprimat protestele antiguvernamentale. Iranienii nu au răspuns apelurilor Israelului de a se ridica împotriva mollahilor bătrâni. A fost întotdeauna o speranță iluzorie atâta timp cât cădeau bombele. Însă dacă luptele se încheie, iar iranienii încep să tragă linie și să evalueze costul greșelilor ayatollahului, s-ar putea totuși declanșa o reacție. Până atunci, Israelul și aliații arabi vor dori ca America să continue să garanteze securitatea regiunii.
Prin Operațiunea „Ciocanul de la Miezul Nopții”, America și-a demonstrat rolul indispensabil. Însă mulți din administrația Trump doresc ca America să se retragă din postura de „jandarm mondial” sau, cel puțin, să-și concentreze resursele în Pacific, pentru a ține în frâu China. Dl Vance, o voce importantă în rândul acestor „reținuți”, a declarat că natura regimului iranian este o chestiune ce trebuie decisă de poporul iranian. Dar a adăugat: „Dacă Iranul va fi disperat să construiască o armă nucleară în viitor, atunci va trebui să se confrunte cu o armată americană foarte, foarte puternică”. O intervenție dramatică, urmată de o încetare la fel de dramatică a focului, nu înseamnă — cel puțin deocamdată — o pace durabilă.
