150 de militari siberieni refuză să se înroleze în războiul din Ucraina, potrivit unei activiste

Soldaţii s-au întors acasă în Republica Bureaţia în weekend, după ce soţiile lor au cerut întoarcerea lor acasă, conform declaraţiei Alexandrei Garmazhapova, care conduce Fundaţia anti-război Bureaţia Liberă, potrivit The Moscow Times .

„Aţi făcut alegerea corectă: v-aţi salvat vieţile voastre şi ale altora!”, a scris, luni, Garmazhapova într-o postare publicată pe Facebook , adresându-se militarilor care au refuzat serviciul.

Garmazhapova a afirmat pentru site-ul de ştiri independent Mediazona că videoclipul a avut iniţial efectul invers.

„După ce soţiile au făcut apel, autobuzul cu bărbaţii care se îndreptau spre casă a fost întors”, a declarat ea. „Au fost trimişi înapoi pe teritoriul ocupat din Ucraina şi lăsaţi acolo pentru încă 10 zile”, a mai adăugat aceasta, conform The Moscow Times.

Conform The Moscow Times, militarii ar fi fost ameninţaţi cu procese din cauza refuzurilor lor.

Potrivit declaraţiei lui Garmazhapova, circa 500 de soldaţi buriaţi ar fi refuzat înrolarea în războiul din Ucraina prin Fundaţia Bureaţia Liberă, în luna februarie.

Bureaţia este una dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei şi se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de morţi, printre regiunile Rusiei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker