21 de zimbri au murit în Munții Țarcu. Care este cauza

21 de zimbri au murit în Munții Țarcu. Care este cauza

O veste dureroasă pentru programul de repopulare a zimbrilor din România: 21 de animale au fost găsite moarte în arealul Munților Țarcu, județul Caraș-Severin. Analizele au confirmat că decesul lor a fost provocat de o infestare parazitară masivă.

21 de zimbri au murit din cauza unei infestări parazitare FOTO: Arhivă

21 de zimbri au murit din cauza unei infestări parazitare FOTO: Arhivă

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Caraș-Severin a trimis probe la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București. „În urma examinărilor necropsice și a analizelor de laborator s-a constatat o infestare parazitară masivă. La examenul bacteriologic au fost izolate specii precum Clostridium perfringens și streptococi. În total, au fost identificate 21 de cadavre de zimbri. Două au fost trimise la neutralizare într-o unitate autorizată, iar celelalte 19 au fost îngropate. Operațiunea de neutralizare s-a încheiat la 19 septembrie 2025, iar de atunci nu au mai fost raportate cazuri noi”, a precizat directorul instituției, medicul veterinar Pavel Borchescu, potrivit Radio România Reșița .

Impact și măsuri de urgență

Prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir, cel care a coordonat gestionarea situației, a transmis că pierderea este una semnificativă, dar nu pune în pericol proiectul: „Până acum ne mândream cu acest experiment reușit. ONG-urile care s-au ocupat de aducerea și monitorizarea zimbrilor spun că și astăzi proiectul este privit ca un succes la nivel european. Este adevărat că pierderea a 21 de exemplare reprezintă o problemă, dar situația devine critică doar dacă rata mortalității depășește 10-15% din populația totală. În prezent, există aproximativ 300 de zimbri în libertate. Analizele au arătat că nu a fost vorba despre otrăvire, ci de o infestare masivă cu mai multe specii de paraziți”.

Pentru a evita atragerea altor animale mari, cum ar fi urșii sau lupii, autoritățile au luat măsuri rapide de neutralizare a cadavrelor. O parte dintre zimbri au fost incinerați la Arad, iar restul au fost îngropați pe raza comunei Armeniș.

Situația rămâne sub control

Prefectul a dat asigurări că monitorizarea zimbrilor din Munții Țarcu continuă atent, implicând DSVSA Caraș-Severin, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Asociația WeWilder și rangerii fondurilor cinegetice din zonă.

Deși pierderea celor 21 de exemplare reprezintă o lovitură pentru programul de repopulare, specialiștii subliniază că populația actuală de aproximativ 300 de zimbri rămâne stabilă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori de la Moscova, după un nou atac cu drone al Ucrainei...

2 Da, e de la USR. Practic, e de la cine o pune pe o listă, pe o funcție, pe ceva...

3 „Agent Cornetto”, femeia-cameleon din anturajul lui Putin, reapare deghizată în muncitoare de fabrică

4 Planurile secrete ale Rusiei și Ungariei de a distruge România. Ajutorul neașteptat primit de români și mareșalul care a salvat România

5 Asta corupție, fraților! / Procurorii din Rusia au descoperit că un judecător al Curții Supreme are cel puțin 40 de hoteluri!