În contextul de azi, când Rusia a mutat de curând submarinul nuclear K-329 Belgorod, în timpul tensiunilor crescânde privind utilizarea armelor nucleare în Ucraina, puțini își aduc aminte de un eveniment istoric: pierderea submarinului sovietic K-219, la 3 octombrie 1986, în largul costelor insulelor Bermude din Atlantic.

Scufundarea submarinului K-219

Unul dintre cele mai periculoase incidente pe mare din timpul Războiului Rece a avut loc pe 3 octombrie, în urmă cu 36 de ani, în mijlocul Oceanului Atlantic. Submarinul K-219 al marinei sovietice a luat foc și, în cele din urmă, s-a scufundat, fiind uciși și patru dintre membrii echipajului său. La această tragedie s-au adăugat pierderile focoaselor termonucleare și ale reactorului nuclear al navei, care ar putea declanșa un dezastru ecologic dacă nu vor fi recuperate într-o zi.

Pe 3 octombrie 1986, K-219 se afla în croazieră la aproximativ 965 de kilometri nord-est de insula Bermude. Submarinul a fost proiectat pentru a transporta rachete nucleare în raza de acțiune a Statelor Unite, ca parte a disuasiunii nucleare a URSS. La o lună de la plecarea de la baza de submarine Gadzhiyevo a Flotei de Nord sovietice, K-219 a efectuat exerciții de lansare, pregătindu-se pentru ziua în care ar putea lansa rachetele cu încărcătură nucleară spre coasta de est a SUA.

K-219 era un submarin din clasa „Yankee", care spre deosebire de submarinele cu rachete sovietice anterioare, care își depozitau rachetele lungi în pânze, acesta a depozitat rachetele mai scurte și mai compacte în corpul navei, în spatele pânzei, la fel ca submarinele americane, scrie Yahoo News.

Submarinul avea o lungime de 130 de metri, o lățime de 11,7 metri și era considerat un prădător lung și subțire, dotat cu arme nucleare. K-219 avea o adâncime maximă de scufundare de 400 de metri și un echipaj de aproximativ 120 de persoane. Acesta a fost propulsat de două reactoare nucleare OK-700 de 90 de megawați și se putea deplasa cu 27 de noduri sub apă, având o rază de acțiune limitată doar de rezervele de hrană și apă.

În acea zi din 1986, K-219 naviga scufundat în Marea Sargaselor când o scurgere de combustibil a unei rachete a provocat o explozie. Echipajul a încercat să stingă focul, dar a fost nevoit să oprească manual reactoarele, o procedură standard la bordul unei nave cu propulsie nucleară, pentru a împiedica focul să pătrundă în reactoare. Accidentul a provocat moartea a patru membri ai echipajului (dintre care unul a murit în timp ce închidea reactoarele), iar un număr necunoscut de persoane au fost rănite.

După trei zile de încercări de salvare a submarinului, nava comercială sovietică Krasnogvardeysk a luat-o sub remorcă. Cablul de remorcare s-a rupt brusc, iar K-219 s-a scufundat în apă.

Accidentul a dus la pierderea a cel puțin 16 focoase termonucleare, precum și a două reactoare nucleare. Amiralul Vladimir Chernavin, pe atunci șef al Marinei sovietice, a explicat conducerii că explozibilul puternic și plutoniul de la bord erau confecționate din sfere metalice, care se vor coroda treptat în apa sărată.

Dezastru ecologic

Eliberarea plutoniului toxic în ocean ar provoca un dezastru ecologic, amenințând mediul înconjurător și, posibil, chiar și rutele de navigație din apropiere. Plutoniul se dezintegrează foarte încet, cu un timp de înjumătățire de 24.000 de ani, ceea ce înseamnă că submarinul contaminează mediul înconjurător.

Guvernul SUA a trimis avioane de patrulare P-3C Orion pentru a monitoriza eforturile de salvare a submarinului și chiar și-a oferit ajutorul, însă conducerea sovietică era mai îngrijorată de posibilitatea ca inamicul să afle secretele submarinului. Premierul Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a menționat de două ori posibilitatea ca americanii să ridice nava.

Incidentul K-129 este un exemplu nu doar al pericolelor armelor nucleare, ci și al pericolelor utilizării neglijente a energiei nucleare.