46 de oameni au fost găsiţi morţi într-un camion abandonat în Texas. Alte 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - VIDEO

Autorităţile au fost alertate la faţa locului cu puţin înainte de ora 18.00, când un muncitor dintr-o clădire din apropiere a auzit un strigăt de ajutor, a declarat şeful poliţiei din San Antonio, Bill McManus, într-o conferinţă de presă, potrivit libertatea.ro.

Muncitorul a găsit o rulotă cu uşile parţial deschise şi a văzut mai multe persoane decedate înăuntru, a spus McManus.

„Nu ar trebui să deschidem un camion şi să vedem stive de cadavre acolo. Niciunul dintre noi nu vine la lucru imaginându-şi asta”, a spus el.

Şeful pompierilor din San Antonio, Charles Hood, a adăugat că vehiculul, care fusese abandonat de şoferul său, nu avea aer condiţionat funcţional şi nu era apă potabilă în interior.

Ministrul de externe al Mexicului, Marcelo Ebrard, a declarat că printre cei transportaţi la spital se numără şi două persoane din Guatemala, dar naţionalităţile celorlalte victime nu au fost încă stabilite.

Trei persoane sunt reţinute, iar ancheta a fost predată agenţilor federali.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa, ce se întâmplă în Rusia?

2 Evaziune fiscală de amploare / 52 de percheziții în București și șapte județe

3 Când Dunărea se traversa la pas: Trei veri istorice de foc au pârjolit Europa

4 Legea salarizării, refuzată de Bruxelles: România riscă 770 milioane euro din PNRR

5 VIDEO România 2026...