5 Dintre cei mai cunoscuţi spioni dubli care au activat în perioada Războiului Rece

5 Dintre cei mai cunoscuţi spioni dubli care au activat în perioada Războiului Rece

Perioada Războiului Rece (1947-1991) este deseori considerată epoca de aur a spionajului, în care acţiunile de spionaj s-au desfăşurat, în cea mai mare parte, pe teritoriul SUA şi al URSS-ului, scrie Descoperă.

5 Dintre cei mai cunoscuţi spioni dubli care au activat în perioada Războiului Rece (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Pe parcursul acesteia, cele două blocuri rivale, cel comunist, condus de SUA, şi cel capitalist, în fruntea căruia se afla URSS-ul, au folosit toate metodele posibile pentru a-şi dezvălui, în mod reciproc, intenţiile.

În acest sens, un rol foarte important l-au avut agenţii dubli. Ei au fost folosiţi îndeosebi pentru a dezinforma adversarul şi a identifica agenţii inamicului.

Aceştia sunt cinci dintre cei mai renumiţi spioni care au activat în perioada postbelică, potrivit Descoperă.

1. Klaus Fuchs

După venirea la putere a lui Adolf Hitler, în anul 1933, Fuchs părăseşte Germania natală şi se refugiază în Regatul Unit, unde îşi ia doctoratul în fizică şi devine cetăţean britanic cu acte în regulă. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, el participă la realizarea proiectului de dezvoltare a primei arme nucleare (Proiectul Manhattan), desfăşurat în SUA. În 1950, agenţii americani află că fizicianul oferea sovieticilor informaţii privind fabricarea bombei atomice şi este încarcerat, pentru o perioadă de 9 ani, în cea mai securizată închisoare din vestul Europei, cea din Wakefield, Anglia. După ce este eliberat, Fuchs emigrează în RDG, unde munceşte ca fizician, în cadrul Insitutului pentru Cercetare Nucleară din Rossendorf, până în anul 1979, când se retrage din activitate. Klaus Fuchs se stinge din viaţă la data de 28 ianuarie 1988, la Berlin.

2. Ray Mawby

A activat în Camera Comunelor a Parlamentului Regatului Unit, în perioada 1955 - 1983. Deşi se declara un adversar înverşunat al ideilor comuniste, în anul 2012, un reporter BBC a descoperit o serie de documente care demonstrau faptul că, începând cu anul 1960, Mawby activa ca spion pentru statul cehoslovac, sub numele de cod "Laval". Dat fiind faptul că nu avea acces, sub nicio formă, la sursele de informaţii clasificate, britanicul şi-a păcălit partenerii oferindu-le doar zvonuri pe care le auzise de la colegii săi din Parlament. În 1971, Mawby renunţă la colaborarea cu cehoslovacii, deoarece recompensele pe care le primea din partea acestora ajunseseră să fie mult prea mici (circa 400 de lire sterline pe an).

3. The Cambridge Five

La 10 ani după ce au absolvit Universitatea din Cambridge, Donald Maclean, Guy Burgess, Kim Philby, Anthony Blunt şi John Cairncross ajunseseră să deţină funcţii importante în structurile de securitate ale Regatului Unit. Ulterior, s-a dovedit că cei cunoscuţi sub numele de "The Cambridge Five" erau, de fapt, spioni dubli, oferindu-şi serviciile nu numai britanicilor, ci şi sovieticilor. Prin intermediul celor 5, ruşii au obţinut date referitoare la planurile Aliaţilor de a trimite insurgenţi anticomunişti în Albania şi la intervenţia militară a americanilor în Coreea de Sud. Niciunul dintre membrii The Cambridge Five nu a fost pedepsit pentru fapte de spionaj.

4. Aldrich Ames

Ames a activat vreme de peste 3 decenii în cadrul diviziei de contraspionaj sovietic a CIA-ului, ajungând, la un moment dat, comandantul acesteia. În 1985, după ce divorţează de soţia sa, Nancy Segerbarth, starea lui financiară devine din ce în ce mai precară, fapt pentru care hotărăşte să îşi ofere serviciile URSS-ului. Pentru munca sa, desfăşurată pe o perioadă de aproape 9 ani, Ames este recompensat cu circa 2,7 milioane de dolari. În tot acest timp, spionul oferea ruşilor informaţii clasificate extrem de importante, cum a fost, de exemplu, dezvăluirea identităţii tuturor agenţilor americani aflaţi pe teritoriul Uniunii Sovietice. 10 dintre aceşti spioni descoperiţi au fost apoi executaţi. În 1994, Ames este găsit vinovat pentru faptele sale şi condamnat la închisoare pe viaţă.

5. Adolf Tolkachev

La începutul anului 1977, inginerul rus Adolf Tolkachev şi-a făcut o obişnuinţă din a plasa mesaje în autoturismele diplomaţilor americani, în care erau rugaţi să i se permită să se întâlnească cu oficiali de rang înalt. Deşi, iniţial, CIA-ul nu credea că Tolkachev putea să furnizeze informaţii referitoare la situaţia ţării sale natale, ulterior s-a dovedit că el putea să fie de mare folos americanilor. Cu ajutorul lui, serviciile secrete ale SUA au putut afla că rachetele de croazieră şi bombardierele americane nu puteau fi interceptate de radarele ruşilor. Pentru serviciile oferite, Tolkachev a fost recompensat cu suma de 1 milion de dolari. Colaborarea s-a întrerupt brusc în anul 1985, când un fost agent american, Edward Lee Howard, l-a deconspirat pe spionul rus. Adolf Tolkachev a fost executat pe data de 24 septembrie 1986.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /