8 martie, ultima zi de stare de alertă în România

Astăzi este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României. Măsura a fost impusă la 15 mai 2020 în contextul pandemiei de coronavirus pentru adoptarea de măsuri de protecție. În acest interval au fost diagnosticate cu SARS-CoV-2 aproape 2.772.000 de persoane, iar 63.993 de bolnavi au decedat, conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Ieri fost confirmate 3.188 de noi contaminări și 32 de decese asociate, iar în spitale sunt aproximativ 5.800 de pacienți COVID-19, dintre care 750 la terapie intensivă. Sunt cifre în scădere constantă, ceea ce confirmă că pandemia este o pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, așa cum spunea săptămâna trecută președintele Klaus Iohannis. O dată cu ridicarea stării de alertă de la miezul nopții următoare vor fi eliminate și o serie de restricții care au fost în vigoare până acum. În perioada imediat următoare Ministerul Sănătății va clarifica reglementările privind formularul de localizare a pasagerului și a certificatului verde, a spus ieri la finalul ședinței de guvern purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Cărbunaru./eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker