81.000 de români au venituri lunare de peste 25.000 lei/Cei mai mulți sunt militari, polițiști și magistrați

Ministerul Finanţelor a identificat aproximativ 81.000 de români - stat şi privat - care obţin lunar peste 25.000 de lei din salarii şi venituri asimilate, inclusiv din sporuri şi indemnizaţii pentru consilii de administraţie.

Calculul a fost făcut în contextul noului impozit pregătit de Guvern, care, potrivit declaraţiilor liderilor coaliţiei, ar urma să fie aplicat numai în sectorul de stat. O corelare cu date transmise de către Inspecţia Muncii, care arată că la nivelul economiei sunt în total, stat şi privat, 42.315 contracte de muncă cu salariu de peste 25.000 de lei pe lună, din care numai 2.300 la stat, sugerează că foarte multe astfel de venituri mari apar în bazele de date ale ANAF şi Ministerului Finanţelor, dar nu şi în Revisal, la Inspecţia Muncii.

Printre cei care nu apar în Revisal, potrivit legii, sunt militarii, structuri ale MAI, SRI, SIE, STS, SPP, parlamentarii, unii demnitari, primarii şi magistraţii.

Totodată, aceste domenii cu angajaţi care nu apar în Revisal sunt tot cele în care sunt foarte mulţi beneficiari de pensii speciale.

Bugetari cu venituri (nu doar salarii) de peste 25.000 de lei pe lună sunt şi în domenii precum gestionarea de fonduri europene, sănătate, dar şi educaţie, potrivit surselor Profit.ro.

Ministerul Finanţelor analizează aplicarea unei cote de impozit de 16% în cazul veniturilor obţinute din surse publice şi care depăşesc 25.000 de lei pe lună. Ar intra astfel veniturile din slarii, sporuri, indemnizaţii în CA-uri, pensii speciale etc. Cota de 16% se va aplica părţii de venit care depăşeşte 25.000 de lei pe lună, în timp ce pentru suma de până la 25.000 de lei ar rămâne impozitul de 10%.


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

4 „Vom suferi lucruri pe care nici nu ni le putem imagina”. Avertismentul dur al unui general german pentru Europa

5 De citit... / Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis