Unul dintre cele mai misterioase capitole legate de Revoluția din 1989 îl reprezintă prezența așa-numiților „turiști” străini. Mai exact, în lunile noiembrie și decembrie ale acelui an, România a fost traversată de un val neobișnuit de vizitatori din Uniunea Sovietică, mulți dintre ei rămânând în țară chiar și timp de un an.

Revoluția din 1989 FOTO wikipedia

Revoluția de la 1989 a lăsat în urmă, și după 36 de ani, multe răni deschise, mulți morți al căror sânge încă strigă după dreptate, dar și multe întrebări fără răspuns. Una dintre cele mai controversate discuții privind Revoluția este legată de o posibilă intervenție străină în evenimentele din decembrie 1989. Lăsând la o parte eterna psihoză a lui Ceaușescu, alimentată de cei mai apropiați „locotenenți” ai regimului, aceea a imixtiunii „agenturilor străine”, datele statistice și totodată mărturiile vremii indică o serie de manifestări ciudate care, firesc, au ridicat semne de întrebare. Întrebări care nu și-au găsit nici până astăzi răspunsul.

Peste 25.000 de sovietici pe teritoriul României

Încă de la sfârșitul lunii noiembrie a anului 1989, Securitatea a observat o situație cu totul neobișnuită. Mai precis, un val de turiști din Uniunea Sovietică ajungea pe teritoriul României. Culmea, aceștia nu se cazau la unități hoteliere. Nimeni nu știa unde merg, unde dorm și cu ce se ocupă pe teritoriul țării. Mulți dintre ei ar fi dormit în mașini. De ce totuși nu doreau să se cazeze? În plus, se spune că mulți circulau cu viteză mare și că în cazul în care erau opriți arătau legitimații care atestau faptul că făceau parte din structurile armate sau polițienești ale URSS. Pe scurt, în cele două săptămâni de dinaintea începerii Revoluției la Timișoara, pe teritoriul Republicii Socialiste România au intrat nu mai puțin de 25.000 de turiști din Uniunea Sovietică.

„Intrările ilegale în țară s-au făcut mai numeroase decât „fuga” peste graniță. Securitatea din Timișoara informase superiorii, cu vreo două săptămânii mai înainte, și că „turiști basarabeni” au împânzit zona sub acoperire de bișnițari. În acea lună, între intrările și ieșirile turiștilor sovietici, rezulta o diferență de circa 25.000 de persoane, multe retrase abia în toamna lui 1990”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”.

Interesant este faptul că acești „turiști” au stat un an pe teritoriul României, fără să se știe nimeni cu ce se ocupau, cum se întrețineau, unde se aflau și dacă aveau cazare. Mai mult decât atât, au plecat doar la insistențele oficialităților românești. „Peste 25.000 din cei 37.000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămâni anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, până în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara”, preciza istoricul american Larry Watts, în volumul "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”.

Tot în cartea lui Larry Watts se menționează că Ceaușescu a primit informații privind acest aflux nefiresc, aproape dublu față de cel din anul precedent. Această realitate este confirmată și de Petre Roman într-o depoziție din 1994, prin care preciza că în jur de 30.000 de turiști ruși au rămas în România peste un an. Li s-a cerut să plece, în mod oficial, în octombrie 1990. În afara certitudinilor au apărut supozițiile de toate felurile. Unii spun că acești turiști erau de fapt agenți KGB sau GRU trimiși să provoace agitație și să destabilizeze țara. Ceaușescu era convins de acest lucru. Nu există, însă dovezi care să indice acest aspect. La fel cum apăruseră zvonuri cum că, pe malurile Prutului, rușii amenajaseră tabere militare. Evident, nici acest lucru nu este confirmat. Cu toate acestea situația era destul de bizară.

O posibilă intervenție rusească ar fi fost acceptată de Franța și SUA

Iar asta i-a ajutat pe mulți să creadă că înlăturarea lui Ceaușescu a fost susținută și din străinătate. Mai ales de URSS. În anii 80 la cârma Uniunii Sovietice se afla Mihail Gorbaciov, un comunist progresist. Acesta promovase în Blocul Comunist, politicile sale perestroika și glasnost. Prin intermediul acestora, Gorbaciov dorea să relaxeze comunismul și să introducă „socialismul cu față umană”. Perestroika și glasnost presupuneau un set de reforme politice și economice având ca scop revitalizarea economiei prin introducerea unor elemente de piață și creșterea productivității, alături de o politică de „deschidere". Ca exemplu, a introdus elemente de economie de piață, permițând inițiativa privată limitată și cooperativelor, pentru a îmbunătăți nivelul de trai și eficiența. Lui Nicolae Ceaușescu îi dădeau fiori reci toate aceste reforme și a fost unul dintre cei mai redutabili adversari ai lui Gorbaciov în blocul comunist.

La rândul său, Gorbaciov îl considera pe Ceaușescu ultimul dinozaur stalinist. Se spune că momentul decisiv care a definit în ultimii doi ani de comunism românesc relația Ceaușescu-Gorbaciov a fost vizita liderului sovietic în România, în mai 1987. A fost un moment marcat de neînțelegeri și remarci răutăcioase. Ceaușescu a pregătit întreg simulacrul încercând să-l convingă pe Gorbaciov că vizitează o țară prosperă cu oameni fericiți. A umplut galantarele cu multă carne. „Spre supărarea Tovarășului, oaspetele nu și-a lăudat gazda pentru succese. În schimb, a prezentat modelul perestroika. Ca la el „acasă”, liderul sovietic a făcut baie de mulțime, a strâns mâini și a întrebat cetățenii: „Ce probleme aveți? Să nu-mi spuneți că nu există, că nu vă cred”. Nu s-a găsit însă nimeni să-i răspundă. Strângea mâinile securiștilor mobilizați în civil”, precizează Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”.

Vizita s-a încheiat cu un dineu dezastruos. „Iar la final, oaspeții au declarat gazdelor că România este menținută în stare de teamă și izolare, bunăstarea și umanismul fiind minciuni”, se arată în „Ceaușescu și epoca sa”. Ajuns în Rusia, Gorbaciov a mărturisit că Ceaușescu era un „fuhrer român”.

În aceste condiții există bănuiala, dar și teorii care spun că Gorbaciov a dorit să curme regimul dictatorial din România, tocmai din cauza rezistenței la reformă a lui Ceaușescu. „Nicolae va sfârși prost”, le-a spus Gorbaciov oamenilor săi după vizita din 1987. În plus, la ultima întrevedere dintre cei doi, din 1989, liderul rus a făcut o remarcă considerată ciudată. Mai precis, în timp ce Nicolae Ceaușescu insista pentru programarea unei întâlniri pe chestiuni economice în ianuarie 1990, Gorbaciov i-ar fi replicat: „Să mai trăim noi până atunci, tovarășe Ceaușescu”.

Declanșarea revoluției la Timișoara a pus gaz pe foc în relațiile externe. Franța dar și Statele Unite vorbeau că ar fi de acord cu o intervenție rusească în România. „Șeful diplomației l-a informat că, în timpul călătoriei din Iran, sosiseră telegrame amenințătoare. Ministerul francez de externe declara că va privi cu înțelegere o eventuală intrare a sovieticilor în România, după mărturia lui Stoian”, preciza Lavinia Betea în lucrarea menționată.

Americanii, prin secretarul de stat Baker, îl anunțau pe Ceaușescu că susțin punctul de vedere al Franței. De ce se tot vorbea de o intervenție rusească? Știau șefii de stat francezi și americani ceva ce nu aflase nici Ceaușescu? Ba chiar se zvonea că la Ungheni, astăzi pe teritoriul Republicii Moldova, rușii pregătiseră deja un pod de vase.

Dar până în prezent nu a fost identificată nicio dovadă privind implicarea directă a URSS în revoluția românească. Cu toate acestea multe întrebări nu au răspuns.