A condus fotbalul românesc, dar traiul scump l-a făcut să plece din țară: „Utilitățile sunt mai ieftine ca în România”

Condițiile de viață mai bune l-au determinat pe fostul atacant Mircea Sandu, 73 de ani, să ia drumul străinătății, acolo unde fiica sa, fosta jucătoare de tenis Raluca Sandu, era deja stabilită.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au condus fotbalul românesc

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au condus fotbalul românesc

Stăm în Franța, dar separat de fata mea. Eu stau cu soția mea, ea e cu copiii. Suntem acolo cu mare bucurie ca să putem să-i ajutăm, așa cum putem.

Locuim la Beausoleil, unde e o climă blândă pentru noi, oamenii de peste 70 de ani. Iarna este inexistentă, sunt temperaturi cu plus și asta ne avantajează”, a declarat, pentru Gsp , Mircea Sandu, diagnsticat acum câțiva ani cu cancer, motiv pentru care merge frecvent la control în Franța.

Fostul președinte al FRF a precizat că afară locuiește într-un apartament, iar în România vine alături de soție de „două-trei ori pe an”.

Întrebat de diferențele dintre România și Franța, cel poreclit „Nașul” a comentat: „Acolo, în afară de condițiile de climă, care sunt extraordinar de bune, utilitățile sunt mai ieftine ca în România”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan