
A construit un solar pentru ca familia să mănânce sănătos și riscă o amendă de 100.000 de lei. „Nu mai știi dacă ești gospodar sau infractor”
O tânără fermieră, întoarsă cu întreaga familie din străinătate pentru a trăi în România, unde are grijă de o gospodărie, a aflat, cu stupoare, că poate fi amendată pentru un solar pe care l-a construit în grădină.
Alexandra Stamate, care administrează pagina de Facebook „Ferma Emigranți În Grădină”, a mărturisit că riscă o amendă de 100.000 de lei, pentru că a construit un solar fără autorizație în propria grădină.
Tânăra a decis să se întoarcă în România acum 5 ani, împreună cu familia, și a început să facă agricultură pentru a mânca sănătos, într-o mică gospodărie, din județul Mureș.
Într-o postare pe Facebook, Alexandra descrie o situație ipotetică, în care este amenințată de o amendă de 100.000 de lei doar pentru că solarul nu are autorizație de construcție, deși l-a ridicat pentru consumul de legume sănătoase pentru familia sa.
„Acum am aflat ce s-a întâmplat în România: 100.000 lei amendă pentru un solar?!
Nu, nu pentru o vilă fără autorizație.
Nu pentru o benzinărie ilegală.
Pentru un solar.
În curtea ta.
Pentru că ai avut tupeul să-ți crești roșiile.
Pentru că ai pus niște țevi și o folie fără ștampilă.
Pentru că vrei să mănânci din mâna ta, nu din mâna lor.
Nu mai știi dacă ești gospodar sau infractor.
Am ajuns în punctul în care grădina – simbolul bunicilor noștri – e „construcție neautorizată”.
Și pământul tău trebuie aprobat cu hârtie. Cu taxă. Cu lege. Cu amenințare.
Și mai zic unii că țara asta vrea să sprijine agricultura…
Pe cine?
Pe fermierul cu fișe, dosare și avocați?
Pentru noi, cei cu două mâini, un petic de pământ și un vis simplu…
e tot mai clar: fiecare roșie vine cu bon de amendă.
Tu ce zici? Mai e pământul tău al tău? Sau te gândești să pleci din Europa?
Autoritățile au întărit regulile privind activitățile gospodărești desfășurate chiar în propriile curți. Astfel, și construirea unui solar pentru legume trebuie să respecte o serie de reguli legale stricte, iar nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni severe.
Amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei.
Sursa: adevarul.ro