„A devenit un PSD albastru”/Continuă execuțiile din USR după ce un vicepreședinte a vorbit de „minciunile” lui Cătălin Drulă

„A devenit un PSD albastru”/Continuă execuțiile din USR după ce un vicepreședinte a vorbit de „minciunile” lui Cătălin Drulă

Vicepreședintele USR Sector 2 Adrian Albu anunță pe Facebook că a fost exclus din partid după ce în urmă cu câteva zile a vorbit despre „minciunile” președintelui interimar al partidului Cătălin Drulă, pe care îl compară cu fostul premier PSD Victor Ponta.

Potrivit lui Albu, acesta a fost exclus într-o ședință la care nici măcar nu a putut participa, deși a solicitat o amânare. Mai mult, acest susține că deși au trecut mai bine de patru zile de la decizie, acesta nu a fost nici măcar anunțat și a trebuit să afle „pe surse”. Albu concluzionează apoi că USR a început să se asemene din ce în ce mai mult cu PSD.

„Am crezut, dar nu mai pot să cred. USR-ul a devenit un PSD albastru care nu poate lupta decât pentru salvarea funcțiilor în care s-a înșurubat conducerea partidului, un PSD albastru care se comporta cu avertizorii de integritate la fel cum se comporta și celelalte două PSD-uri, care folosește aceleași metode de manipulare și cu obiective asemănătoare”, notează Albu.

„Conducerea USR urăște ideea de democrație”

Albu a fost exclus din USR după ce, în urmă cu câteva zile, a făcut mai multe acuze grave la adresa conducerii partidului, în special asupra lui Cătălin Drulă, dar și la adresa primarului Sectorului 2 Radu Mihaiu, despre care spune că și-a angajat fără concurs mai mulți apropiați.

Potrivit fostului vicepreședinte, conducerea USR „s-a înșurubat în urmă cu 5-6 ani” și a instaurat o „majoritate toxică” în Biroul Național al partidului. „Oameni cu apucături autocratice care urăsc sincer ideea de democrație, concurență loială și dreptul neîngrădit la opinie”, mai subliniază acesta.

Albu a analizat apoi un interviu oferit de către Cătălin Drulă, în care a scos în evidență aproape 20 de minciuni și manipulări. Acesta susține că relația dintre Dacian Cioloș și tabăra Drulă din USR „n-a funcționat niciodată” și că fostul lider ar fi fost „tratat ca un inamic inclusiv după ce a câștigat alegerile interne în ciuda fraudei puse la cale de Cristian Ghinea”.

Fostul membru USR a subliniat apoi că partidul nu a fost dat afară de la guvernare, așa cum a afirmat Drulă, că „am ieșit de la guvernare pentru un ministru al Justiției mediocru” și amintește de faptul că miniștrii USR au fost cei care au demisionat și apoi au semnat o moțiune de cenzură. Totodată, Albu mai remarcă faptul că cele mai multe proiecte ale parlamentarilor din tabăra PLUS „sunt băgate la sertar” în ședințele de grupuri și că șansa acestora este doar de a găsi singur semnături de la celelalte partide pentru a forța mâna conducerii să le pună în discuție.

„Minciuna: Cotizațiile nu încalcă nicio legislație europeană, asta este o poveste creată la supărare, la plecare.

Adevărul: Cotizațiile europarlamentarilor încalcă legislația europeană. Povestea nu e nouă, ci a fost discutată de multe ori în Biroul Național încă de anul trecut. Chiar au fost prezentate și puncte de vedere juridice care au fost ignorate de majoritatea de 14 și s-a votat. O dovadă în plus că în USR votul majorității de 14 din BN bate legea.

Minciuna: Domnul Cioloș și-a plătit această cotizație până în momentul în care și-a dat demisia din funcția de președinte.

Adevărul: Cioloș a plătit doar o parte din cotizație pentru că a fost amenințat cu suspendarea pentru neplata cotizației ilegale”, mai notează fostul vicepreședinte.

„Alegerile din USR sunt făcute cu autobuze”

La mai multe rânduri de alegeri interne din USR au apărut acuzații despre faptul că acestea sunt organizate după metoda „autobuzul”. Albu amintește despre acest lucru și susține că atunci când „autobuzele nu sunt suficiente se folosesc membrii fictivi. Iar când nici asta nu e suficient, contracandidații sunt suspendați sau este modificat corpul electoral. Simplu”.

Mai mult, acesta îl acuză pe Cătălin Drulă că a furat startul cursei pentru șefia USR, anunțându-și candidatura înainte de perioada de înscriere. Totodată, BN-ul USR a aprobat devansarea calendarului alegerilor interne „pentru a lăsa în offside orice alt contracandidat”.

„În politică nu este suficient să fii capabil. Trebuie să nu fi ticălos cum sunt cei care conduc azi USR. Membrii n-au nicio vină, unii chiar speră că lucrurile se vor îndrepta la un moment dat”, a mai afirmat Albu.

Angajări fără concurs la Sectorul 2

În urmă cu două săptămâni, fostul vicepreședinte lansa acuze și către primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, despre care a susținut că ar fi angajat, fără concurs, mai multe persoane în primăria pe care o conduce.

Potrivit lui Albu, în ziua învestirii lui Radu Mihaiu în funcția de primar ar fi apărut „de nicăieri” două persoane care ulterior au ajuns consilierii personali ai primarului. „Toți ne așteptam să-și aleagă consilierii personali din rândul celor care munciseră la scrierea programelor de candidaturi sau funcționari publici din partid care ajute la navigarea prin hățișul legislativ”, relatează consilierul.

Acesta din urmă mai adaugă că la prima ședință de Consiliu local a fost propusă și aprobată înființarea unui post de administrator public (city manager), poziție care a fost ocupată fără concurs de către una dintre cele două persoane aduse de Mihaiu în primărie.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Ucrainenii suferă o pierdere importantă! Rușii l-au ucis pe Ivan „Brest” Marciuk

2 VIDEO Lunetista fotomodel, brazilianca Thalito, ucisă într-un atac al rușilor în Harkov

3 VIDEO Cum sunt vânați și uciși ofițerii ruși. Putin pierde cel de-al 58-lea ofițer

4 „Iadul pe pământ” / Mărturisirile unor soldaţi ucraineni de pe frontul din Est

5 VIDEO Avionul „glorios” cu care Putin spera să câștige în Ucraina, un dezastru. Su-34 cade din cer