A murit actorul Mihai Dinvale, fost director al Teatrului Mic

A murit actorul Mihai Dinvale, fost director al Teatrului Mic

Actorul Mihai Dinvale, fost director al Teatrului Mic, a murit, a anunţat actriţa Daniela Minoiu, într-o postare pe Facebook.

Actorul Mihai Dinvale FOTO: Facebook/Mihai Dinvale

Actorul Mihai Dinvale FOTO: Facebook/Mihai Dinvale

„Final de spectacol ”Stela” la Teatrul Nottara fără domnul Mihai Dinvale, cu care am construit şi jucat acest spectacol şi care aflu că tocmai s-a stins astăzi. Mulţumesc pentru toate momentele frumoase în care am interacţionat la repetiţii, pentru aerul aristocratic pe care îl degajaţi prin fiecare por. Vă fie somnul lin... Condoleanţe familiei!", a transmis, miercuri seara, Daniela Minoiu.

Un mesaj de condoleanţe a transmis şi actriţa Ilinca Manolache.

„Drum bun, Mişu Dinvale şi mulţumesc pentru tot. Regret că nu ţi-am spus-o mai des. Condoleanţe familiei", a scris actriţa, pe Facebook.

Şi regizorul Radu Iacoban a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare: "Cât de rău îmi pare ca n-am mai apucat să ne revedem. Îţi mulţumesc pentru tot, Mişu Dinvale!".

Mişu (Mihai) Dinvale s-a născut pe 26 decembrie 1950, la Târgu-Mureş. Acesta a jucat atât în filme şi seriale TV, cât şi în spectacole de teatru . Printre filmele şi serialele TV în care a jucat se numără "Legături bolnăvicioase" (2006), "Iubire ca în filme" (2006), "Cu un pas înainte" (2007), "Cealaltă Irina" (2009) şi "Sunt o babă comunistă" (2013). În ceea ce priveşte rolurile sale din teatru, acesta a jucat, printre altele, în "Profesiunea doamnei Warren", de G.B. Shaw, „Băieţii de aur", de Neil Simon, "Dacă n-ai mai fi", de Florian Zeller, şi "Furtuna", de William Shakespeare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...