A murit Claudio, italianul care și-a ucis fosta soție și apoi și-a tras mai multe gloanțe în piept

A murit Claudio, italianul care și-a ucis fosta soție și apoi și-a tras mai multe gloanțe în piept

A murit Claudio, italianul care și-a ucis fosta soție și apoi și-a tras mai multe gloanțe în piept.

Claudio, italianul care și-a împușcat mortal fosta soție, a murit astăzi la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a încercat să se sinucidă cu trei gloanțe, care i-au atins organe vitale.

„Pacientul a venit în stare gravă, iar starea s-a menținut și post operator, după o intervenție majoră, efectuată de o echipă de medici chirurgi. Pe tot parcursul internării pe secția de Terapie Intensivă, starea sa s-a menținut gravă, cu diagnostic rezervat, iar, astăzi, la ora 12.20, s-a declarat decesul pacientului”, declară directorul de îngrijiri medicale ale Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Elena Bololoi.

Între timp, trupul neînsuflețit al fostei sale soții, Loredana, a ajuns în comuna natală din județul Vaslui, acolo unde femeia va fi condusă pe ultimul drum.

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel la 112, pe 23 decembrie, despre faptul că, în centrul orașului Vânju Mare, în fața unui magazin, un bărbat, de aproximativ 70 de ani, a împușcat-o pe o femeie de aproximativ 40 de ani în cap, cu o armă Bereta cu glonț letal, interzisă în România. Ulterior și-a tras mai multe focuri de armă în piept.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj SMURD și unul de ambulanță, precum și un echipaj de poliție. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața femeii, în ciuda eforturilor depuse.

Bărbatul, orginar din Italia, a fost transportat în stare gravă la spital. Potrivit primelor informații, cei doi soți erau divorțați din 2020. Femeia s-a întors în țară și și-a refăcut viața cu alt bărbat. Cei doi aveau împreună un copil și dețineau un magazin de pompe funebre. În luna iunie, Loredana a cerut protecţia Poliţiei, după ce Claudio o teroriza și amenința. Femeia a avut ordin de protecţie până acum două săptămâni.

O anchetă este în plină desfășurare pentru a afla, cu exactitate, împrejurările în care s-a produs tragedia.


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR