A murit Corneliu Turianu, judecătorul care i-a interzis lui Iliescu să mai candideze

A murit Corneliu Turianu, judecătorul care i-a interzis lui Iliescu să mai candideze

Judecătorul și profesorul de drept Corneliu Turianu a murit luni, la Spitalul Elias din Capitală, după o lungă suferință. Fost președinte al Tribunalului București, Corneliu Turianu s-a stins la vârsta de 76 de ani. Pe pagina sa Facebook, zeci de prieteni virtuali transmit condoleanțe familiei.

Cine a fost Corneliu Turianu

Corneliu Turianu s-a născut pe 20 august 1940, la Negreni, județul Olt, potrivit wikipedia.ro.

Turianu a fost jurist român, senator în legislatura 1996-2000, din partea PNȚCD, partid din care a demisionat în februarie 2000.

Pe plan profesional-științific, cea mai mare parte a activității a dedicat-o magistraturii. Timp de 30 de ani (1966-1996) a îndeplinit funcția de judecător, parcurgând toate nivelele ierarhiei judecătorești – de la judecător stagiar, vicepreședinte al Judecătoriei sector 8, președinte de secție și apoi președinte al Tribunalului Municipiului București – până la înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție. 

În paralel cu activitatea de judecător la instanțele judecătorești bucureștene, de toate gradele și specializările (secția penală, civilă, comercială), a desfășurat o susținută activitate științifică, didactică și publicistică, care este rodul experienței acumulate în cei 30 de ani de practician al dreptului.

Cea mai controversată lucrare a sa este Reeducarea prin muncă, volum publicat în 1984. Pe 3 aprilie 2006 această carte a fost prezentată de Mircea Dinescu protestatarilor adunați în fața sediului CNSAS, ca urmare a alegerii lui Cornelui Turianu în funcția de președinte CNSAS. 

Această alegere s-a produs cu voturile PD, PSD și PRM, în ciuda înțelegerii reprezentanților coaliției de guvernare de a-l sprijini pe Constantin Ticu Dumitrescu.

În 1994, judecătorul Corneliu Turianu, președinte al Tribunalului Municipiului București, a fost demis de ministrul Justiției din acea vreme, Petre Ninosu, pentru că a emis o hotărâre prin care i se interzicea lui Ion Iliescu să candideze pentru a treia oară la alegerile prezidențiale din 1996. 

Iliescu fusese deja ales președinte în 1990 și 1992, iar legea, valabililă și astăzi, spune că nimeni nu poate să ocupe postul de președinte al României mai mult de două mandate.

Demiterea lui Turianu a declanșat un scandal internațional, la București fiind trimiși doi raportori ai Consiliului European. Ministrul care i-a succedat în funcție lui Petre Ninosu, Gavrilă Iosif Chiuzbaian, a ținut să declare că el s-a împotrivit abuzului comis împotriva lui Turianu.
 



populare
astăzi

1 Nu mai sunt bani? / Mica Recalculare a pensiilor, în ritm de melc. Doar 65.000 de decizii emise, sub 10%. Ce probleme sunt?

2 Țara care ar sări prima în ajutorul României dacă am fi atacați. Istoric: „Un vecin bun e mai valoros ca un frate aflat departe”

3 Începe „curățenia” în companiile de stat. Vicepremierul Oana Gheorghiu va coordona reforma, iar „lista neagră” va fi aprobată joi

4 „Eu cred că tu nu ai orgasm” / O investigație despre un grup de medici români care promite femeilor plăcere și „recăpătarea încrederii” prin „rejuvenare…

5 Impozitul pe mașini, în funcție de capacitatea motorului, dar și de norma de poluare. Autoturismele pentru care taxele ar putea scădea