A murit fostul şofer al poetului chilian Pablo Neruda. Acesta a susţinut că scriitorul a fost asasinat de regimul Pinochet

A murit fostul şofer al poetului chilian Pablo Neruda. Acesta a susţinut că scriitorul a fost asasinat de regimul Pinochet

Fostul şofer al lui Pablo Neruda, a cărui mărturie a fost decisivă pentru a susţine teza asasinării în 1973 a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, a murit la vârsta de 77 de ani în Chile, a anunţat miercuri Partidul comunist chilian, scrie AFP, citată de Agerpres.

Scriitorul chilian a câștigat Nobelul pentru Literată în 1971 FOTO Adevărul

"Mărturia lui Manuel Araya, gestiunea său şi curajul său au fost determinante pentru existenţa elementelor care au dat naştere plângerii pentru moartea poetului pe care Partidul a prezentat-o împreună cu familia sa", a indicat Partidul comunist într-un comunicat, precizând că fostul şofer a murit marţi în oraşul San Antonio, la vest de Santiago de Chile.

Ipoteza asasinării poetului în 1973 a apărut în 2011 după dezvăluirile lui Manuel Araya, pe atunci tânăr activist pe care Partidul comunist chilian îl numise ca asistent şi şofer al scriitorului, el însuşi membru al partidului. Până atunci, varianta oficială era că poetul a murit pe 23 septembrie 1973 de cancer de prostată.

Potrivit acestei teorii, care nu a fost elucidată ştiinţific, Pablo Neruda ar fi murit după o injecţie misterioasă făcută cu o zi înainte de plecarea sa în Mexic, unde plănuia să plece în exil pentru a conduce opoziţia la regimul Pinochet (1973-1990)."Neruda era un pericol pentru Pinochet (...) Pinochet nu era interesat de faptul ca (Neruda) să părăsească ţara oricare ar fi fost motivul", a declarat Manuel Araya în februarie pentru a insista asupra versiunii asasinatului.

Exhumare și analize toxicologice

Deşi a susţinut teza asasinatului timp de aproape patru decenii, abia în iunie 2011 Partidul comunist a cerut o anchetă judiciară care a făcut posibilă exhumarea şi analizele toxicologice. Cu toate acestea, grupul de experţi care a anchetat asupra morţii misterioase a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1971 nu a putut stabili dacă moartea lui a fost provocată de otravă. Bacteria care provoacă botulismul "era prezentă la momentul morţii sale, dar încă nu ştim de ce. Ştim doar că ea nu trebuia să fie acolo", au declarat Hendrik şi Debi Poinar de la Universitatea McMaster din Canada, ambii membri ai comisiei care, în februarie, şi-a prezentat concluziile judecătorului chilian însărcinat cu cazul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat