A murit Hildegard Puwak, fost ministru al Integrării Europene

A murit Hildegard Puwak, fost ministru al Integrării Europene

Fostul ministru al Integrării Europene Hildegard Puwak a murit, la vârsta de 68 de ani, informaţia fiind confirmată de fostul preşedinte Ion Iliescu.

"Cu tristeţe am primit vestea morţii celei care a fost Hildegard Puwak, ministru al Integrării Europene în guvernul Adrian Năstase şi economist cu o profundă înţelegere a fenomenului economic, om de stânga şi un om de echipă. Am apreciat, în toţi anii în care am colaborat, seriozitatea demersului ei politic şi intelectual, responsabilitatea sa şi angajamentul neabătut în slujirea interesului public", a scris Iliescu pe blogul personal .

Potrivit acestuia, contribuţia fostului ministru la succesul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană este prea puţin scos în evidenţă. "A fost întotdeauna un om modest, nu i-a plăcut să fie în lumina reflectoarelor. În acei ani în care acţionam practic contra-cronometru pentru a încheia capitolele de negociere, expertiza sa a fost un avantaj pentru România", a subliniat Iliescu.

Ion Iliescu apreciază contribuţia lui Hildegard Puwak la formularea programului de guvernare al PDSR cu care partidul a câştigat alegerile din 2000. "Ca membru al Parlamentului României, a acţionat pentru punerea lui în practică, cu seriozitatea şi determinarea care o caracterizau", a mai scris Iliescu.

Hildegard Puwak a fost, între 1993 şi 1996, ministru secretar de stat în Guvern, la Departamentul pentru Reformă Economică, iar în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003 a exercitat funcţia de ministru al Integrării Europene, potrivit www.cdep.ro. A fost deputat PDSR de Timiş timp de două legislaturi: 1996-2000 şi 2000-2004. În acest timp, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului şi a fost membru în Comitetul Mixt Parlamentar România - Uniunea Europeană şi în Comisia de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”