Abandonul universitar tinde să devină fenomen

Abandonul universitar tinde să devină fenomen

În România, un student din doi nu termină facultatea nici la doi ani de la momentul firesc al absolvirii și se îndreaptă în schimb către forme de învățământ mai scurte, cum sunt cursurile acreditate, care promit acces rapid la posturi bine plătite.

Tot mai mulți studenți renunță la cursuri FOTO Shutterstock

Conform raportului privind starea învățământului superior românesc 2021/2022 al Ministerului Educației, studenții care urmează cursurile facultăților de Științele educației, Medicină și Asistența socială au cea mai bună rată de promovare, în timp ce tinerii care aleg domeniile inginerești de multe ori renunță la facultate în primul an. În total, rata de promovare a învățământului universitar de licență, în anul 2021-2022, a fost de 87%. Potrivit aceleiași surse, la nivelul anului universitar 2020/2021, din totalul de 418.300 de studenți înscrişi în învățământul de licență la începutul anului, la final de an s-au regăsit 379.100 de studenți.

Așa se face că mulți dintre IT-iștii, nutriționiștii ori terapeuții din țara noastră nu au studii superioare. Simona Dida, care și-a dorit să devină designer de interior, este numai un exemplu, conform stirileprotv.ro . Ar fi trebuit să urmeze Facultatea de arte decorative și design sau arhitectură, care durează cel puţin 3 ani, după care urmează masterul. Aşa că a ales un curs de 1 an şi două luni şi lucrează deja l a o companie de profil din Constanța. Ea susține că sunt profesori care activează în domeniu și cumva împărtășesc din experiența lor, și sunt informații cu care tu pleci și le folosești în teren, efectiv poți să faci o meserie cu aceste cursuri.

Specialiștii în resurse umane spun că, în prezent, 60% dintre companii preferă să lucreze cu absolvenți de cursuri de specialitate, în timp ce doar 40% angajează tineri cu studii superioare. Pe piață, zeci de școli acreditate de Ministerul Educației oferă cursuri în diferite domenii – de la psihologie, teatru, IT, marketing şi până la designeri de modă, fotografie sau arhitectură.

Potrivit studiilor realizate de universități, cea mai mare rată de abandon universitar, cu o pondere de aproximativ 75%, apare după finalizarea primului an de facultate. La Universitatea Babeş Bolyai, în fiecare an, 25% dintre studenți renunță la cursuri. La fel și la Universitatea Ovidius din Constanța.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”