ACCIDENT GRAV în Capitală: Un autobuz a fost lovit de un tramvai. Şapte persoane sunt rănite-VIDEO

Şapte persoane sunt rănite şi au fost duse la spital, după ce un autobuz a fost lovit de un tramvai, luni după-amiază, la intersecţia Calea Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.

Daniel Vasile a spus că victimele au fost transportate cu ambulanţele la spitale de urgenţă. Cele şapte persoane au răni la cap şi picioare, dar starea lor este stabilă.

Potrivit lui Daniel Vasile, autobuzul a fost lovit de tramvai în zona uşii din spate. În urma impactului, geamurile din acea parte a autobuzului au fost sparte şi uşa a fost deformată.

Toate persoanele rănite se aflau în autobuz, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Circulaţia în zona producerii accidentului se defăşoară îngreunat, fără a fi restricţii de trafic, a precizat Codău.

 Autobuzul a fost lovit de tramvai în zona uşii din spate. În urma impactului, geamurile din acea parte a autobuzului au fost sparte şi uşa a fost deformată.

Șapte persoane au fost rănite ușor, fiind tratate la fața locului, iar a opta a fost transportată de urgență la spital.

Cinci ambulanțe au ajuns la fața locului pentru a acorda îngriji răniților.


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?