Accidente în lanţ pe DN5 în care au fost implicate 12 maşini. Şapte persoane au ajuns la spital

Accident în lanţ / FOTO: www.mediafax.ro

Potrivit agentului şef principal Constantin Vasilache de la Poliţia Judeţeană Giurgiu, primul accident a avut loc în jurul orei 07.10, în condiţii de ceaţă densă, după ce un tir care venea spre Bucureşti a ajuns pe bordură într-un sens giratoriu, fiind lovit apoi de două autoturisme care veneau din spate.

În urma impactului, au fost rănite trei persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital, iar celelalte două primimd îngrijiri medicale la faţa locului. În timp ce poliţiştii se aflau la faţa locului pentru cercetări, alte patru autoturisme s-au lovit în lanţ, în coloana care s-a format în urma primului accident.

La scurt timp, la capătul coloanei s-a mai produs un accident în lanţ în care au fost implicate alte cinci autovehicule.

În urma accidentelor, au fost rănite şapte persoane, fiind necesară şi intervenţia reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care o persoană a rămas încarcerată. Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Alina Olexiuc, a declarat pentru MEDIAFAX că echipajele ISU au intervenit pentru descarcerarea unei persoane şi au acordat primul ajutor pentru alte două victime.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială şi apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi mai multe echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţe şi duse la spitale din Giurgiu şi Bucureşti, iar la faţa locului a fost solicitat şi un elicopter pentru preluarea unor victime.

În urma accidentului, circulaţia în zonă este întreruptă pe ambele sensuri în zona localităţii Adunaţii Copăceni, la limita cu judeţul Ilfov. Traficul se desfăşoară provizoriu prin localitate.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români